Prima universitate din Iaşi care anunţă cursuri în sistem hibrid în noul an. „Nu putem muta totul în online”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deschidere an universitar 2020 / FOTO: TUIASI

Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi anunţă un mod de desfăşurare al cursurilor în sistem hibrid, cel puţin pentru începutul noului an universitar.

Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a aprobat propunerea Consiliului de Administraţie privind modul în care se vor desfăşura activităţile didactice în noul an universitar, în context pandemic. 

Astfel, TUIASI va aplica un sistem hibrid, dar care va impune prezenţa fizică a tuturor studenţilor în Iaşi: toate cursurile de la cele 11 facultăţi ale Politehnicii ieşene vor fi susţinute în sistem online, în timp ce activităţile cu aplicare practică – laboratoare, seminarii, proiecte, ore de sport – vor fi desfăşurate faţă în faţă, cu prezenţa fizică a studenţilor şi profesorilor.

Odată cu 1 octombrie 2021, când va fi organizată şi festivitatea de deschidere a anului universitar, studenţii din toţi anii de studiu de la toate ciclurile – licenţă, masterat, doctorat – vor participa fizic la toate activităţile care impun prezenţa acestora, cu excepţia situaţiilor justificate, precum îmbolnăvirea sau accesarea unei mobilităţi tip Erasmus+.

„În mod cert, fiind vorba despre o universitate prin excelenţă cu aplicabilitate practică, nu putem comuta activităţile în întregime online. În plus, experienţa anului trecut, în care am avut doar şase cazuri de infectare în rândul studenţilor cazaţi în Campusul «Tudor Vladimirescu», şi nu am fost nevoiţi să suspendăm activităţile on-site ale niciunei facultăţi, ne face încrezători că vom putea să ne protejăm şi în acest an”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.

Deşi studenţii vor trebui să fie prezenţi la laboratoare şi seminarii în sistem fizic, se vor respecta toate reglementările în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Dacă vor apărea însă cazuri de îmbolnăvire, în funcţie de mărimea grupelor sau a seriilor de predare, facultatea poate solicita Consiliului de Administraţie suspendarea activităţilor faţă-în-faţă dacă în interval de două săptămâni au apărut între 1 şi 3 cazuri de infectare a studenţilor ce fac parte din grupele respective.

 Decizia de suspendare va fi luată cu aprobarea Senatului, la propunerea Consiliului de Administraţie, după obţinerea unui aviz de la DSP în acest sens. Dacă va fi infectat un cadru didactic, activităţile faţă-în-faţă se suspendă cu toate grupele la care acesta predă până la însănătoşirea acestuia.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Presiunile puse de cumnatul lui Adrian Năstase asupra conducerii ASF pentru a proteja City Insurance

Pentru un contract ratat cu submarine, Franţa împinge UE spre confruntare transatlantică

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi