Prima echipă mobilă de intervenţie în cazurile de violenţă domestică, la Iaşi. Din câte persoane este compusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă mobilă de intervenţie în cazurile de violenţă în familie va fi înfiinţată la Iaşi, fiind, conform conducerii municipalităţii, prima de acest tip din ţară. Noua structură va fi formată din trei reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi doi reprezentanţi ai Poliţiei Locale.

Echipajul cu cinci membri va trebui să verifice toate apelurile care semnalează violenţa domestică, să realizeze evaluările iniţiale pentru a stabili ce măsuri se impun până la intervenţia organelor de anchetă penală, dacă este cazul, să acorde ajutor imediat în cazurile grave de abuz, precum transportarea victimei la spital sau într-un centru social. De asemenea, echipajul se va ocupa de informarea şi consilierea victimelor, inclusiv din punct de vedere juridic, în cazul acţiunilor de divorţ.

„Violenţa domestică a devenit tot mai prezentă la noi, motiv pentru care în şedinţa Consiliului Local de joi, 29 august, vom dezbate înfiinţarea unei echipe mobile de urgenţă pentru cazurile de violenţă domestică, o structură complementară poliţiei. Avem logistica pentru intervenţie rapidă, ne trebuie psiholog şi asistent social. Această nouă structură va răspunde semnalărilor de violenţă domestică, care pot veni din partea victimelor, membrelor familii sau terţe persoane. De asemenea, echipa va realiza evaluării iniţiale ale gradului de risc, va informa şi consilia victimele, inclusiv din punct de vedere juridic, va informa în ceea ce priveşte măsurile de protecţie, va putea prelua victimele temporar, va asigura posibilităţii ca victima să îşi poată continua munca”, a precizat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

Echipa va putea fi solicitată la dispeceratul Poliţiei Locale Iaşi, la numărul 0232.232.099, atât ziua, cât şi noaptea. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Iaşi spun că deşi este vorba de un proiect pilot, speră să găsească sprijin şi din partea Comisiei Europene pentru a-l extinde.

„Apelarea se poate face direct în dispeceratul Poliţiei Locale, care funcţionează 24 de ore pe zi. În schimburile necesare sunt persoane nominalizate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, care vor interveni împreună cu poliţiştii locali, pentru că se fac două tipuri de evaluări în primă instanţă: starea victimei, starea socială a victimei şi ce măsuri trebuie luate până când intervin organele de anchetă penală, dacă este cazul, pentru că una dintre măsurile pe care le luăm este inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală, acolo unde este cazul”, a mai spus Mihai Chirica.

Nominalizarea membrilor echipei mobile se va face de către primar, iar transportul acestora va fi asigurat de Poliţia Locală Iaşi. Oficialii ieşeni speră ca după ce noul proiect îşi va dovedi utilitatea la Iaşi, să fie preluat şi de alte autorităţi locale.

Citiţi şi:

Povestea emoţionantă a pompierului care a salvat o tânără prinsă între fiarele unei maşini. „Dacă fata va trăi, i se datorează numai lui“

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €