Premieră teatrală la Iaşi. În depoul RATP-ului se va juca spectacolul „Ultima ţigară a lui Fondane“, după un text al scriitorului Cătălin Mihuleac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna septembrie vine la Iaşi cu o supriză pentru spectatorii de teatru. Pentru prima dată, depoul Regiei Autonome de Transport în Comun va fi folosit ca spaţiu pentru un spectacol de teatru, "Ultima ţigară a lui Fondane".

Marţi, 22 septembrie 2015, de la ora 20:00, la Depoul RATP Iaşi,  va avea loc premiera spectacolului “Ultima ţigară a lui Fondane“, de Cătălin Mihuleac, în regia lui Octavian Jighirgiu.

Spectacol de teatru în premieră naţională, "Ultima ţigară a lui Fondane", o iniţiativă unică în peisajul teatral românesc, face parte din proiectul iniţiat de Primăria Municipiului Iaşi - “Istoria minorităţilor – o abordare cultural artistică a diversităţii“, finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.  

Textul spectacolului "Ultima ţigară a lui Fondane", semnat de prozatorul şi dramaturgul Cătălin Mihuleac, a fost conceput special pentru acest eveniment,  evidenţiindu-se prin maniera inedită de tratare a biografiei şi operei marelui scriitor româno-francez Benjamin Fondane. 

De altfel, atât scenariul, cât şi montarea spectacolului include câteva surprize de proporţii pentru spectatori. În primul rand, pentru prima dată în Iaşi, o hală destinată transportului în comun devine spaţiu de expresie dramatică.De asemenea, printre personajele piesei, spectatorii vor descoperi, într-o lumină nouă, personalităţi ale României interbelice, precum Corneliu Zelea Codreanu, Emil Cioran, Ion Minulescu, A. Steuerman-Rodion, alături de profesorul universitar antisemit A.C. Cuza. 

Deţinutul Benjamin Fondane îşi aşteaptă execuţia la Auschwitz-Birkenau, în baraca destinată condamnaţilor la gazare. Pare senin, dar în sufletul lui e furtună. Crâmpeie din copilăria petrecută în Iaşi, tinereţea bucureşteană şi maturitatea pariziană, prieteniile şi trădările, traumele şi împlinirile, toate i se amestecă în minte cu repeziciune. Moartea pregăteşte gazul Zyklon B. Filmul vieţii i se pare o călătorie zbuciumată cu tramvaiul”, mărturiseşte Cătălin Mihuleac, autorul textului "Ultima ţigară a lui Fondane".

Din distribuţia spectacolului, regizat de Octavian Jighirgiu, fac parte Ovidiu Ivan, Cătălin Ştefan Mândru, Codrin Dănilă, Dumitru Florescu, Adrian Marele, Bogdan Cantauz, Theodor Ivan, Bogdan Pălie, Genovel Alexa, Cosmin Panaite, Bogdan Bortă, Alexandra Cantemir, Alexandra Bandac, Ancuţa Gutui, Andreea Darie, Alexandra Macovei, Laura Bilic, Alexandra Gîtlan, Mădălina Mantu, Dorel Zapoi. 

Intrarea la premiera spectacolului "Ultima ţigară a lui Fondane" va fi liberă, în limita locurilor disponibile, iar următoarea reprezentaţie va avea loc marţi, 13 octombrie 2015, de la ora 20:00.

Mai puteţi citi:

Avangardismul literar din România interbelică: "Dându-şi umbrela la reparat, fu silit să-şi petreacă noaptea sub cerul liber"

Vieţile scriitorilor români - Fondane, poetul ieşean gazat la Auschwitz

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort