Povestea moaştelor Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena. Ce minuni îi sunt atribuite sfintei a cărei mână ajunge diseară, în premieră, în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, sărbătorită în calendarul ortodox pe 22 iulie, este cunoscută credincioşilor pentru mila şi bunătatea pe care le arată atunci când cei care i se roagă sunt în necaz.

Mâna stângă a sfintei ajunge pentru prima dată în România, diseară, în jurul orei 22.00, când va fi depusă de un sobor de preoţi pe baldachinul din curtea catedralei mitropolitane din Iaşi. Moaştele mironosiţei sunt aduse din Sfântul Munte, de la Mănăstirea Simonos-Petras, pentru a fi depuse spre închinare creştinilor ortodocşi care în perioada aceasta vin la Iaşi pentru a o sărbători pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Potrivit MMB, astăzi, 9 octombrie, începând cu ora 23.00 în curtea catedralei va avea loc o slujbă de întâmpinare a moaştelor Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena. Duminică, mâna sfintei, împreună cu moaştele Sfintei cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur vor fi purtate într-o procesiune prin oraş, cunoscută ieşenilor cu numele de „Calea sfinţilor”.

Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena îşi are originile în Magdala Galileei, un sat de pescari de pe malul vestic al lacului Ghenizaret. Cu toate că Evangheliile nu menţionează nimic despre tinereţea sfintei, aceasta era cunoscută, potrivit Tradiţiei, datorită frumuseţii sale.  Evagheliştii însă îi acordă o atenţie deosebită şi o menţionează înaintea celorlalte femei mironosiţe datorită dragostei cu care îl urma pe Iisus şi pe Maica Sa. Sfânta a fost înmormânată într-o peşteră din Efes care a devenit loc de tămăduire pentru cei necăjiţi. Mâna stângă a mironosiţei, cea care potrivit evangheliştilor a atins veşmintele Mântuitorului, se păstrează cu sfinţenie în Mănăstirea Simonos-Petras. Mâna este întreagă, cu piele şi tendoane, şi răspândeşte un miros plăcut, potrivit Doxologia.

Moaştele sfintei au scăpat ca prin minune dintr-un incediu care a cuprins mănăstirea în 1891 şi care a mistuit mare parte din aceasta. Locuitorii din Tesalonic au simţit pe pielea lor ajutorul sfintei atunci când la începutul secolului 20 culturile agricole le erau  distruse de un vierme. Rugăciunile către sfânta mironosiţă i-au izbăvit de necaz. Mai târziu, mironosiţa i-a scăpat pe locuitorii din regiunea Epanomis din Tesalonic de lăcuste. Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena este cunoscută şi pentru ajutorul pe care îl acordă atunci când izbucnesc incedii devastatoare în pădurile din Grecia. Rugăciunile preoţilor şi ale credincioşilor fac minuni şi flăcările mistuitoare se opresc.  
 

Citeşte şi:

Sute de mii de  credincioşi vin la Iaşi la hramul Sfintei Parascheva. Anul acesta, pelerinii vor fi cazaţi în spitale şi biserici

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"