Povestea dramatică a bătrânilor care rămân fară casă în prag de iarnă. Cum au rămas pe drumuri după ce prietenii i-au convins să-şi gireze locuinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian (72 de ani) şi Florica (74 de ani) Costescu FOTO Ionuţ Benea

Doi bătrâni din municipiul Iaşi vor rămâne fără locuinţă după un proces lung pe care l-au pierdut şi care a vizat o ipotecă pusă pe apartamentul personal. Soţii Marian (72 de ani) şi Florica (74 de ani) Costescu spun că sunt victimele unei reţele infracţionale.

Povestea cu final trist al familiei Cos­tescu a început în 2006, când cei doi soţi au fost de acord să garanteze cu apartamentul un împrumut contractat de Dan şi Elena Şotropa, doi ieşeni care, la acel moment, aveau mai multe datorii către diverse persoane.

Soţii Şotropa, care deţineau mai multe firme, au apelat la prietenii lor, familia Costescu, deoarece bunurile pe care le aveau nu mai erau suficiente pentru a garanta alte împrumuturi. Cu promisiunea că în doar câteva luni ipoteca de pe apartamentul familiei Costescu va fi mutată pe o casă aparţinând familiei Şotropa, cea dintâi a garantat un împrumut de 56.000 de euro de la un anume Alexandru-Ştefan Popovici, un bărbat care mai împrumutase şi avea să mai împrumute şi altor persoane din Iaşi.

Peste câteva luni, familia Costescu a aflat că prietenii lor Şotropa vânduseră casa din Copou, a cărei valoare era de peste 200.000 de euro, însă, cu toate acestea, nu au plătit datoria pentru ca ipoteca de pe apartamentul de pe strada Armeană să poată fi ridicată. Era momentul în care familia Costescu şi-a dat seama că fusese păcălită.

Şapte ani de procese

În 2009, septuagenarii depun o plângere penală la Parchet, acuzându-i pe soţii Şotropa de înşelăciune. Au aflat astfel că plângerea lor nu era singulară, existând şi alte persoane care îşi giraseră casele în favoarea unor împrumuturi de-ale soţilor Şotropa. Cel puţin 11 împrumuturi luate de soţii Şotropa au fost identificate de anchetatori, în unele cazuri acestea fiind stinse prin executarea silită a giranţilor.

În 2013, poliţistul care s-a ocupat de dosar a trimis materialul la Parchet cu propunere de trimi­tere în judecată pentru înşelăciune. Procuro­rii nu au fost însă de acord şi au clasat, în 2014, dosarul. Anchetatorii au considerat că soţii Şotropa nu au avut intenţia de a înşela pe nimeni.

În 2010, apartamentul soţilor Costescu a fost scos la licitaţie şi vândut. Sep­tuagenarii au suspendat efectele executării silite prin intermediul unui proces civil în care complete diferite au pronunţat sentinţe diferite. În 2017 a venit pri­ma sen­tinţă, la Judecătorie: anularea garan­ţiei ipo­tecare.

„Reclamanţii şi-au dat con­sim­ţământul în vederea garantării restituirii împrumutului luat de familia Şotropa, convinşi fiind de aceştia că va fi transferată ipoteca de pe imobilul lor, pe care aceşti pârâţi îl deţineau în proprietate, ceea ce nu s-a întâmplat (…) Pe de altă parte, şoţii Şotropa nu au informat reclamanţii despre starea financiară în care se aflau, determinată de celelalte împrumuturi pe care le contractaseră anterior“, motiva Judecătoria Iaşi sentinţa favorabilă familiei Costescu, care venea după o rejudecare.

În acelaşi an, Tribunalul a admis apelul formulat de Alexandru Popovici, cel care acordase împrumutul. De acea dată, judecătorii au considerat că „probele admi­nistrate nu conduc la concluzia că, la momentul încheierii contractului, pârâţii Şotropa ar fi fost de rea-credinţă şi ar fi ştiut că nu vor achita niciodată împrumutul garantat de reclamanţi.“

Sentinţa defavorabilă familiei Costescu a rămas definitivă la Curtea de Apel Iaşi, care nu a motivat încă decizia.

„Justiţia apără escrocii şi cămătarii“

Marian şi Florica Costescu spun că justiţia nu a fost dreaptă cu ei, considerând că au fost păcăliţi de familia Şotropa şi că aceştia au scăpat basma curată.

„Munceşti o viaţă, am fost doi intelectuali care am muncit cinstit, şi te trezeşti că nu ai unde pune capul seara. Vai de capul nostru!“, ne-a spus femeia, care a afirmat că nu înţelege de ce Popovici, cel care îi împrumutase pe soţii Şotropa, a formulat apel îm­po­triva primei decizii a instanţei, în con­diţiile în care el ar fi putut să îşi primească, în continuare, banii de la debitori.

„Justiţia apără escrocii şi cămătarii“, ne-au mai spus cei doi soţi. „Acum, plătim în rate taxa de timbru, cred că tot procesul ne-a costat peste 50.000 de lei. Nu avem bani de un apartament, vom sta în chirie cel mai probabil“, a precizat Marian Costescu.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea