Operaţii pe inimi de porc la Iaşi, în tabăra de chirurgie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi viitori medici privesc cu atenţie un detaliu al cordului de porc

21 de tineri medicinişti din centre universitare din ţară s-au familiarizat în Capitala Moldovei cu chirurgia cardiovasculară

Viitorii medici ai României s-au adunat la Iaşi, în perioada 18-21 aprilie, pentru Tabăra de Chirurgie Cardiovasculară. Tinerii au avut ocazia să asiste în sala de operaţii la intervenţii dificile dar, de departe, cea mai mare provocare pentru ei au fost operaţiile realizate pe inimi de porc aduse de la un abator din judeţ. Cordul porcului este foarte apropiat, din punct de vedere anatomic, de cel al omului.

Mediciniştii au folosit, în cursul intervenţiilor, valve umane, astfel încât s-a simulat perfect situaţia reală. „Studenţii sunt dornici nu numai să stea în bibliotecă şi să asculte cursuri, ci să facă şi ei ceva. Încă n-au experienţa să poată lucra cu pacienţii şi atunci organizăm aceste stagii de chirurgie experimentală cardiovasculară. Ei fac descoperirea valvei aortice, sutura vasculară, sutura aortei, bypass aorto-coronarian, descoperirea arterelor coronare. Vor implanta o valvă aortică într-o inimă de porc în condiţiile apropiate de cele din sala de operaţie. Se imită situaţia reală“, a explicat profesorul Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi.

Studenţii s-au arătat încântaţi. „Acest workshop este foarte bine organizat, n-am mai operat inimi de porc, am operat însă picioruşe de găină. Acum am realizat un bypass aorto-coronarian cu venă safenă şi pot spune că am învăţat principiile de bază ale chirurgiei cardiovasculare“, spune Adriana Neagu, studentă în anul V la UMF Bucureşti.

„N-am mai făcut aşa ceva până acum. Oscilez între chirurgie cardiovasculară şi neurochirurgie“, spune Vlad, anul V la „Carol Davila“ Bucureşti.

Tabăra, o premieră

Reprezentanţii Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din România-filiala Iaşi, cei care sunt şi organizatorii taberei, spun că cei 21 de studenţi au participat la cursuri de iniţiere pentru a putea exersa intervenţii pe inimă de porc.

„Acest workshop a fost realizat în premieră naţională. Sperăm să le fie de folos studenţilor şi să-şi dea seama dacă li se potriveşte specialitatea de chirurgie cardiovasculară. Unul dintre criterii a constat ca studenţii să fi făcut cel puţin un curs de chirurgie unde învaţă să facă noduri, suturi, lucruri de bază“
, spune Olguţa Diaconu, preşedinte al Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din România, filiala Iaşi, studentă în anul IV la UMF Iaşi.

Citiţi şi:
Premieră: training privat românesc în chirurgia laparoscopică

Intră pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!