O nouă premieră teatrală la Iaşi. Regizorul Bobi Pricop vine direct de la Edinburgh pentru a monta un spectacol în stilul silent disco, concept inedit în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi vine cu o premieră teatrală inedită pentru România, spectacolul "Pisica verde", în regia lui Bobi Pricop.

În perioada 4-9 octombrie, la Teatrul Luceafărul din Iaşi, se va desfăşura cea de a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT).

Pentru ediţia diin acest an, organizatorii propun un spectacol de teatru inedit în România, prin punerea în scenă, “Pisica verde”, o producţie  care utilizează sistemul silent disco.

Conceptul de silent disco este unul ce ţine de modernitate şi presupune un eveniment la care oameni adunaţi în acelaşi loc dansează ascultând individual muzica la căşti fără fir şi nu transmisă printr-un sistem de boxe.

Inspirat de acest nou mod de a se distra al tinerilor, regizorul Bobi Pricop pregăteşte la Iaşi proiectul "Pisica verde", după ce în luna august s-a aflat la Edinburgh Fringe Festival, cu spectacolul "Ashes Afar".

Artist asociat al celei de-a opta ediţii  a  Festivalului  Internaţional  de  Teatru  pentru  Publicul  Tânăr, organizat  de Teatrul Luceafărul Iaşi,  Bobi Pricop a optat  pentru "Pisica verde" de Elise Wilk tocmai pentru că este un text  inspirat  din viaţa şi preocupările tinerilor.

Din echipa implicată în acest spectacol fac parte scenografa Irina Moscu şi actorii Dragoş Maftei, Ioana Corban, Alex Iuraşcu, George Cocoş, Carmen Mihalache, Camelia Dilbea.

Tinerii artişti, apelând la sistemul silent disco, practic recreeză în scenă un club, care condensează prin forme, linii şi culori o întreagă comunitate, cea în care trăiesc şi trebuie să descopere lumea matură adolescenţii Dani, Bianca, Boogie, Robert, Roxana şi Flori. 

De asemenea, spectatorii vor deveni participativi, întrucât fiecare va avea posibilitatea să-şi aleagă locul unde stă, va putea să se mute în timpul spectacolului, va putea opta ce anume să privească şi, mai ales, ce să asculte. Fiecare spectator va primi la intrarea în acest spaţiu în care se află foarte aproape de actori, printre ei, o cască audio prin intermediul căreia va putea interveni în privinţa receptării.

“Pisica verde este o piesă care vorbeşte  despre  lumi  imaginare,  despre  adolescenţă,  dragoste  şi  singurătate.  Personajele imaginate  de  Elise  Wilk  nu  interacţionează  aproape  deloc,  ci  se  adresează  direct  publicului, povestind propria versiune a aceluiaşi eveniment. Provocarea pe care o adresăm publicului tânăreste să urce pe scenă alături  de actori  într-un club,  la o petrecere  silent disco,  unde vor afla povestea a şase adolescenţi şi a unei seri care le va schimba vieţile", spune regizorul Bobi Pricop despre spectacol.

Criticul de  teatru Oltiţa Cîntec,  directorul artistic  al  FITPTI precizează că "ediţia din acest an a Festivalului are ca focus tânărul artist român, iar colaborarea cu Bobi Pricop şi Irina Moscu se înscrie în acest demers al evenimentului de a atrage atenţia asupra creatorilor aflaţi laprimii paşi  în carieră. A fi tânăr artist  de teatru în România nu e uşor, iar a ne preocupa dedestinul profesional al noilor generaţii înseamnă a investi în viitor." 

Biletele pentru "Pisica verde", precum şi pentru toate celelalte spectacole din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr se pot cumpara de pe www.bilet.ro sau de la casa de bilete a Teatrului Luceafărul.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată