O bătrână aproape îngheţată a fost găsită pe stradă la Iaşi doar în capot şi papuci de casă. „Prezenta semne ale demenţei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un trecător aflat pe o stradă din Iaşi a observat o femeie dezorientată în vârstă de 70 de ani, îmbrăcată doar în capot şi cu papuci de casă în picioare.

Pentru că femeia stătea în zăpadă şi părea aproape îngheţată, bărbatul a sunat la 112, iar la faţa locului a mers un echipaj medical care a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi.

Femeia avea hipotermie severă şi o stare de confuzie. După ce a fost resuscitată, a fost transferată la Spitalul de Psihiatrie Socola.

„Pacienta în vârstă de 70 de ani a ajuns în UPU după ce un trecător i-a semnalat prezenţa în faţa unui bloc. Aceasta era hipotermică, cu o temperatură a corpului de 31 de grade, şi confuză. După ce am tratat-o, am chemat poliţia pentru a o identifica şi am solicitat să fie dirijată către Spitalul Socola pentru că avea semne ale demenţei“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.  

Nu se ştie dacă femeia fusese diagnosticată de mai multă vreme cu o boală psihică, dar specialiştii recomandă celor care au rude cu vârste înaintate sau bolnave să se intereseze de starea lor.

Citiţi şi:

Situaţie critică la Iaşi. În plină epidemie, vaccinul antigripal nu se mai găseşte nici în farmacii, nici la medicii de familie

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”