Noi detalii despre accidentul în care un poliţist ieşean şi-a pierdut viaţa. Agentul, aflat în timpul unei misiuni, consumase alcool înainte de a se urca la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi sunt în stare de şoc, după ce unul din colegii lor de la Canisă a decedat în timpul unei misiuni.

Poliţistul Cristian Orzu a fost solicitat, alături de câinele de urmărire, să intervină vineri seara pentru a găsi un copil dat dispărut din Ţibana. A pornit spre localitatea ieşeană, la volanul unui autoturism MAI Volkswagen Vento, dar pe şoseaua de centură s-a angajat într-o depăşire şi a intrat frontal într-un Mercedes.

În ciuda intervenţiilor echipei SMURD, bărbatul de 50 de ani a murit la spital. Avea doi copii, soţia sa era plecată la muncă în Germania, iar un frate de-al său, tot poliţist, a decedat în urmă cu câţiva ani.


Potrivit analizelor de sânge prelevate de medici, a reieşit că poliţistul consmase alcool înainte de a se urca la volan. Potrivit ziaruldeiasi.ro, valoarea de alcool stabilită de către medicii spitalului a fost mai mare decât cea a medicilor legişti de la Institutul de Medicină Legală care au înaintat raportul preliminar Poliţiei Rutiere Iaşi, în ziua de duminică. Niciuna dintre acestea nu a fost însă comunicată oficial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?