Interlopul Cosmos Tănase, pericol social (Motivare)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interlopul Cosmos Tănase nu a avut noroc nici ca traficant de cocaină

Cosmos Tănase şi locotenenţii săi au fost arestaţi pentru 29 de zile de judecători pentru că prezintă pericol pentru ordinea publică. Cei trei sunt cercetaţi pentru trafic de cocaină.

Magistratul Tribunalului Iaşi, care a decis pe 21 februarie arestarea lui Cosmos Tănase şi a locotenenţilor săi, a considerat că sunt suficiente probe care arată că cei trei au adus cocaină din Spania şi au încercat să o vândă în ţară. „Materialul probator administrat până în prezent au relevat împrejurarea că în perioada noiembrie 2011- februarie 2012  inculpatul Tănase Cosmos şi Alliu Herrero  Ramon au iniţiat şi coordonat o gruparea infracţională foarte bine organizată, care în perioada amintită s-a implicat activ în derularea unei operaţiuni de trafic de droguri de mare risc respectiv cocaină, realizată pe ruta Spania - Iaşi şi apoi au distribuit cocaina pe raza municipiului Iaşi", se precizează în motivarea Tribunalului Iaşi.

Instanţa subliniază şi faptul că Costel Puia şi Costel Cozma, cei doi locotenenţi ai lui Cosmos Tănase,  au fost prinşi în flagrant în timp ce transportau 1,3 kilograme de cocaină.

Judecătoare date în judecată şi acuzate că sunt rău-platnice. Vezi ce sume li se impută!

Magistratul a reţinut că cei trei inculpaţi prezintă pericol pentru ordinea publică. Însă pentru a argumenta acest lucru judecătorul Tribunalului a copiat o parte din motivele de recurs ale procurorilor DIICOT Galaţi, prezentate în cazul unor traficanţi de droguri,  pe 29 iunie 2009, la Curtea de Apel Galaţi.

În cele din urmă judecătorul concluzionează că „faptele inculpaţilor prin natura şi gradul de pericol social pe care îl prezintă, modalitatea în care se presupune comiterea acestora şi urmările produse, justifică prin ea însăşi, în mod suficient, arestarea preventivă a acesora, existând temerea rezonabilă că inculpţii ar putea influenţa buna desfăşurare a procesului penal şi aflarea adevărului".

EXCLUSIV Cocaina lui Cosmos Tănase la îndemâna oricui. Marfa a fost ascunsă în casa scării FOTO

EXCLUSIV Peripeţii cu drogurile lui Cosmos Tănase demne de filmele cu mafioţi

Cosmos Tănase, Costel Puia şi Costel Cozma  au fost ridicaţi pe 20 februarie de procurorii DIICOT pentru trafic de cocaină. Potrivit anchetatorilor, Cosmos Tănase, numit şi „Prinţul Ţiganilor", ar fi fost liderul reţelei. Acesta ar fi procurat 1,6  kilograme din cocaină din Spania, iar cei doi locotenenţi ai săi ar fi adus-o în ţară.

Anchetatorii susţin  că  membrii reţelei au vândut o cantitate mică de cocaină  apropiaţilor. După mai multe încercări eşuate de a vinde stupefiantele, gruparea a găsit cumpărători la Tecuci. Pe 20 februarie, Costel Cozma şi Costel Puia, zis Cocai, au fost prinşi în flagrant cu 1,3 kilograme de cocaină.  Tribunalul Iaşi a decis să îi aresteze pe cei trei interlopi  pentru 29 de zile. Cosmos Tănase şi locotenenţii săi au declarat recurs, dar acesta a fost respins de Curtea de Apel Iaşi.

UPDATE "Prinţul ţiganilor", Cosmos Tănase, reţinut pentru trafic de cocaină GALERIE FOTO

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla ştirile din Capitala Moldovei

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie