Iaşi: „Prizonieră“ de şapte ani la Casa de Asigurări de Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşeanca Lucia Nistor plăteşte câte 700 de lei anual contribuţia deşi în paralel o plăteşte şi în Italia unde lucrează cu contract de muncă. Sora ei se chinuie de trei ani să o scoată din baza de date a CAS fără niciun rezultat. Mâhnirea faţă de sistemul sanitar românesc este mare, mai ales că a suferit o operaţie care a mutilat-o.

Lucia Nistor (49 de ani) este stabilită de şapte ani în Italia şi lucrează la o firmă de curăţenie. Şi-a croit un viitor decent acolo şi este un cetăţean model, cu toate taxele şi impozitele achitate la timp. Femeia este obligată însă să achite trimestrial sau o dată la şase luni contribuţia la CAS Iaşi, deşi o plăteşte şi în Italia. Femeia susţine că a încercat în zadar să fie scoasă din baza de date a CAS.

„Sora mea bate drumul până la CAS de trei ani. Am trimis toate chitanţele doveditoare de acolo că am plătit o dată această contribuţie, a explicat situaţia în care mă aflu, dar nu a contat. Tot trebuie să plătesc milioane şi nu îmi convine, mai ales că nu beneficiez de niciun serviciu medical aici", povesteşte Lucia Nistor.

Cardul european, salvarea

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţine că femeia putea fi scoasă din baza de date dacă prezenta cardul european de sănătate. „Dacă prezenta acel card internaţional de sănătate ar fi putut fi dovedi că plăteşte asigurarea şi nu mai era nevoie să achite şi la Iaşi. Dacă face dovada că a plătit în două locuri îşi va putea recupera banii", spune Dorin Ionescu, directorul adjunct al CNAS.

Femeia susţine însă că nu i s-a solicitat acest card. „Nu mi-a spus nimeni ce trebuie să trimit ca să dovedesc. Eu am trimis chitanţele pentru că aşa mi s-a părut normal. Surorii mele i se spunea doar că nu pot fi scoasă din baza de date, fără alte lămuriri", spune Lucia.

Mutilată de sistemul sanitar românesc

Lucia Nistor susţine că este sătulă de medicina practicată la Iaşi, mai ales că în urmă cu 11 ani a suferit o intervenţie chirurgicală la nas care riscă să o surzească.

Am avut o deviaţie de sept şi am făcut o operaţie la nas fără să mi se spună decursul. Acum, de fiecare dată când este rece afară mă dor îngrozitor urechile şi capul. Risc să rămân surdă şi să mă îmbolnăvesc la plămâni", încheie femeia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele