Iaşi: Judecător dat în primire de ANI la procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de integritate au trimis o sesizare la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Consiliul Superior al Magistraturii împotriva judecătoarei Camelia Acrâşmăriţei, de la Judecătoria Iaşi. Cercetările Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) vizează o relaţie contractuală dintre aceasta şi omul de afaceri ieşean Ioan Zapodeanu.

Citeşte şi: Iaşi: Dosarul judecătoarei Buliga va ajunge la Curtea de Apel Bacău

Un magistrat al Judecătoriei Iaşi a fost reţinut de DNA pentru luare de mită (UPDATE)

20.35 Inspectorii ANI spun că în cadrul procesului în care afaceristul Ioan Zapodeanu era pârât, judecătoarea a respins în două rânduri cererile acestuia de a se efectua o contraexpertiză în cauză. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale însă, în prima încheiere de şedinţă pronunţată pe 4 septembrie 2007, judecătoarea a încuviinţat efectuarea unei noi expertize, se arată în comunicatul ANI.

20.20 Potrivit comunicatului ANI, judecătoarea Camelia Acrâşmăriţei a arătat în punctul de vedere depus la dosarul de evaluare că „dispoziţiile legale privind conflictele de interese şi incompatibilităţile nu se aplică şi magistraţilor, întrucât aceştia constituie o categorie profesională cu un specific aparte, «o categorie distinctă de personal care exercită puterea judecătoreasc㻓.

Inspectorii de integritate spun că încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drept succesoral cu Ioan Zapodeanu a dat naştere unui interes personal care a generat o stare de incompatibilitate şi un conflict de interese.

„Din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare reiese faptul că , la încheierea acestuia, au fost prezente ambele părţi care au semnat personal actul autentic în faţa notarului. Se poate concluziona că doamna judecător a cunoscut faptul că, în dosarul cu a cărui judecată era investită, persoana cu care a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare avea calitate procesuală pasivă, reţinându-se că respectivul contract a fost încheiat în timpul în care cauza s-a aflat pe rolul doamnei judecător Camelia Acrâşmăriţei“, se arată în comunicatul ANI.

19.45 Inspectorii de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) spun că judecătorul a încheiat pe 26 iulie 2007 un contract de vânzare-cumpărare de drept succesoral cu importantul om de afaceri ieşean Ioan Zapodeanu. Afacerea viza un teren de 50 de hectare, în comuna Slătioara, judeţul Olt.

Preţul vânzării, se arată într-un comunicat al ANI, a fost de 210.000 de euro. Ulterior, acelaşi magistrat i-a dat câştig de cauză lui Ioan Zapodeanu într-un dosar civil în care acesta era pârât.

„Din punctul de vedere al clientului meu, tranzacţia a fost legală şi nu are nicio implicaţie de ordin infracţional. Ancheta la DNA este aproape finalizată. Ştiu că se aştepta rezultatul unei expertize", a precizat avocatul Ionel Nechita, apărătorul lui Ioan Zapodeanu.

Judecătorul ieşean a refuzat să facă vreun comentariu vizavi de sesizarea ANI. „Am vorbit cu doamna judecător şi a precizat că în momentul în care va primi un raport de la DNA va comunica un punct de vedere oficial", a spus şi judecătorul Daniel Mirăuţă, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie