Iaşi: Grigoraş: „Poli este la trei puncte de cupele europene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Grigoraş: „Poli este la trei puncte de cupele europene”

Antrenorul echipei de fotbal din Iaşi spune că este prea devreme să se facă ierarhii în Liga 1 după primele şase etape.

Petre Grigoraş este de părere că elevii săi nu trebuie să îşi piardă concentrarea după victoria din meciul cu Universitatea Craiova, chiar dacă etapa viitoare vor juca pe terenul celor de la Internaţional Curtea de Argeş, echipă care a pierdut toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon.

„Dacă ne uităm cum au pierdut acele meciuri, o să vedem că Oţelul le-a dat gol la singurul şut pe poartă iar Gaz Metan Mediaş a câştigat pe final, după ce Internaţional a condus de două ori. Dacă ne vom duce la ei cu ideea că o să le dăm cinci goluri este posibil să ne întoarcem cu coada între picioare”, a declarat tehnicianul Politehnicii.

„Grig” s-a referit şi la poziţia echipei sale în clasament, respectiv locul 12 cu şapte puncte: „Este prea devreme să ne uităm la ierarhii. În acest moment, Iaşiul este la trei puncte de cupele europene şi la un punct de retrogradare”, a comentat Grigoraş.

În primul meci al etapei a VII-a din Liga 1, Poli Iaşi întâlneşte în deplasare pe Internaţional Curtea de Argeş. Partida se va disputa la Mioveni începând cu ora 19.00.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată