Iaşi: Echipamentele de intervenţie rapidă, blocate în contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţele din Regiunea Nord-Est nu vor beneficia prea curând de autospeciale pentru a interveni mai rapid la accidente grave şi incendii. Fondurile europene destinate întregii zone necesare dezvoltării inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă întârzie să fie accesate.

La aproape un an de la semnarea contractului de finanţare pentru achiziţii de autospeciale necesare în situaţii limită, niciuna din cele peste 45 de maşini nu a ajuns în judeţele Moldovei. Prima etapă din proiectul coordonat de judeţul Iaşi este evaluată la peste 11 milioane de euro, iar fondurile puteau fi atrase din iulie 2009. Banii europeni nu au fost încă accesaţi de asociaţia care gestionează acest proiect din cauza contestaţiilor depuse de firmele participate la o licitaţie organizată la începutul acestui an. „Selecţia pentru 11 autospeciale cu apă şi spumă, 6 pentru descarcerări grele şi un centru de comandă va fi reluată pe 14 iulie. Aceste achiziţii au o valoare estimată la 18,2 milioane de lei fără TVA", a spus Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.

Încă o licitaţie în derulare

Acesta a menţionat că selecţia va fi reluată din cauza unei contestaţii. „Ofertele depuse la prima licitaţiei au fost mai mari decât estimarea bugetară. Selecţia a fost contestată de o firmă din Slovenia căreia nu i s-a deschis oferta la şedinţa din 6 ianuarie. Firmei i s-a dat câştig de cauză la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi la Curtea de Apel", a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi. La selecţia din ianuarie s-au deschis cinci oferte ale unor firme din ţară şi străinătate. Licitaţia va fi reluată la mijlocul lunii viitoare, iar contractul este estimat la peste 21 de milioane de lei. Echipajele de intervenţii ar trebui aduse în următoarele şapte luni.

Totodată, la sfârşitul lunii mai, au fost deschise oferte pentru achiziţia a 21 de autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, 6  pentru descarcerări şi 3 de cercetare. Valoarea estimată a contractelor este de peste 25 de milioane de lei. „Acest contract a fost atribuit. Până la sfârşitul săptămânii se mai pot depune contestaţii, aşteptăm să vedem dacă vor fi înregistrate", a completat Tătaru. Toate autospecialele vor fi împărţite între cele şase judeţe din Moldova. Maşinile vor fi gestionate prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

Coordonarea proiectului este asigurată de Iaşi prin Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Euronest. „În această săptămână, va mai fi depusă la Piatra Neamţ în această săptămână încă o cerere de finanţare prin care mai solicităm 32,5 milioane de lei. De aceşti bani vor fi achiziţionate tot echipamente pentru intervenţii în situaţii de urgenţă", au anunţat şefii Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Euronest.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”