Iaşi: Doctorul care l-a operat pe interlopul Puiu Mironescu: „Este o persoană foarte rezistentă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Paul Sârbu, membru al echipei de doctori care l-au operat ieri timp de 7 ore pe interlopul nemţean Puiu Mironescu, susţine că pacientul se simte bine, dar că încă nu se află în afara pericolului. Mironescu a fost bătut luni seară la Bacău de mai multe persoane cu bâte de baseball şi prezenta 10 fracturi la mâini şi picioare.

Interlopul nemţean operat ieri timp de 7 ore de 16 cadre medicale pare să răspundă bine la tratament. Medicii care l-au operat spun că nu oricine ar fi rezistat la o astfel de operaţie maraton, dar că încă mai pot apărea complicaţii. „Se simte destul de bine, este coerent, acum îi schimbăm pansamentele. După atâtea operaţii trebuie urmărit îndeaproape. Nu putem spune că se află în afara pericolului deocamdată pentru că este vorba de o politraumă. Oricum, este o persoană foarte rezistentă!", spune doctorul Paul Sârbu, directorul medical al Spitalului de Urgenţe „Sfântul Ioan" Iaşi.

Zilele următoare, Puiu Mironescu în vârstă de 38 de ani va fi supus şi unei operaţii la cap din cauza unei fracturi prin înfundare. „Este posibil să fie operat la începutul săptămânii viitoare, dar nu este încă nimic sigur. Dacă ar fi fost ceva de maximă urgenţă ar fi fost operat prima dată la cap. Deocamdată rămâne la noi weekend-ul acesta", mai spune doctorul Sârbu.

Citeşte şi:

Iaşi: Operaţia interlopului Puiu Mironescu s-a încheiat după 7 ore. 16 medici s-au chinuit să-i salveze mâinile şi picioarele

Interlopul Tiberiu Cristodorescu despre bătaia încasată de Puiu Mironescu : „Este posibil să fie Ţâţă” (VIDEO)

Interlopul Tiberiu Cristodorescu despre răfuiala de la Bacău: „Doar Poliţia putea spune unde era Puiu Mironescu”

Puiu Mironescu a fost bătut luni seară de mai multe persoane. La intrarea în Bacău maşina nemţeanului a fost blocată de un alt autoturism din care au coborât mai mulţi tineri cu bâte. Mironescu a fost lovit peste mâini, picioare şi cap. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, a fost salvat de ofiţerii de filaj care îl monitorizau.

Nemţeanul este cercetat şi în cazul asasinării lui Gheorghe Mararu. Acesta a fost împuşcat anul trecut într-o cafenea din Piatra Neamţ de Cristian Chilat, zis Falău.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare