Gunoiul ieşenilor, mai scump cu 20%. Vezi aici cât va costa salubrizarea (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii din Primărie pregătesc o nouă scumpire a serviciilor publice, după ce au încercat să majoreze costul gigacaloriei, au mărit cu 100% tarifele serviciilor din cimitire şi au dublat preţul biletelor la ştrand şi Purcica.

La un an de la ultima scumpire a serviciilor prestate de Salubris, edilii vor impune noi tarife pentru colectarea şi transportul deşeurilor, mai mari în medie cu 20%.

Curăţenie marca Salubris: Munca în zadar (VIDEO)

„Motivele privind creşterea terifelor sunt creşterea costurilor la carburanţi, la materiale şi utilităţi şi la piesele de schimb", au spus reprezentanţii Salubris.

În momentul de faţă, proiectul de hotărâre privind majorarea costurilor se află în dezbatere publică, urmând a fi aprobat în şedinţa de Consiliu Local din luna iulie. Astfel, noile tarife vor intra în vigoare cel mai probabil din luna august.

Iaşi: Gropile de gunoi au devenit ilegale

Pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului, ieşenii vor plăti 6,25 de lei de persoană în fiecare lună, şi nu 5,1 de lei, cum achită acum.

Noutatea constă în introducerea unui cost unic pentru locuitorii de la case. Ieşenii care nu locuiesc la apartament vor plăti 28 de lei pe gospodărie pe lună şi nu 5,8 de lei de persoană pe lună, cum plătesc acum.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie