Fondatorul „Împreună pentru A8”, mesaj pentru politicieni, după accidentul soldat cu şapte morţi: Ce am văzut este greu de descris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase muncitori în construcţii aflaţi în autoutilitară, dar şi şoferul camionului, au murit în accident. Foto: Captură Video

Fondatorul asociaţiei "Împreună pentru A8", Ionel Apostol, susţine, după accidentul din judeţul Iaşi soldat cu şapte morţi, că, dacă mai exista cineva care avea dubii asupra necesităţii construcţiei de autostrăzi în Moldova, atunci a primit azi răspunsul.

Ionel Apostol scrie, marţi, pe Facebook, că nu arată pe nimeni cu degetul, dar îi roagă pe politicieni să-şi treacă în agendă cuvintele "autostrăzi pentru Moldova". 

"Dacă mai exista cineva care îşi mai punea problema necesităţii unei autostrăzi de la Iaşi spre vest, astăzi a primit răspunsul! Accidentul înfiorător, care s-a produs dimineaţă la ora 6.40 între localităţile Bălţaţi şi Războieni din judeţul Iaşi, unde şi-au pierdut viaţa şapte oameni, ne arată clar punctul în care s-a ajuns. La ora 10.00, fiind în drum spre Paşcani, am trecut pe la locul accidentului. Ce am văzut este greu de descris! Încă erau oameni decedaţi în saci de plastic întinşi pe arătură. În aceste momente tragice nu doresc să mai arat pe nimeni cu degetul. Vreau doar să îi rog pe toţi politicienii din Moldova să-şi treacă cu litere mari în agenda personală şi de partid cuvintele AUTOSTRĂZI PENTRU MOLDOVA!", a scris Ionel Apostol, fondatorul asociaţiei "Împreună pentru A8". 

Totodată, Apostol le cere locuitorilor din Moldova să conştientizeze necesitatea construirii autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş şi anunţă că asociaţiile civice ieşene vor apela la toate formele de presiune publică pentru demararea acestui proiect. 

Un camion a intrat pe contrasens marţi dimineaţă şi a lovit o ambulanţă în care se afla o tânără însărcinată, apoi s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Accidentul s-a petrecut pe drumul european în zona localităţii ieşene Bălţaţi. 

Şase muncitori în construcţii aflaţi în autoutilitară, dar şi şoferul camionului, au murit în accident.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă