Educaţie la Spitalul de Nebuni
0Când un băiat de 13 ani din Iaşi şi-a ucis mama cu lovituri de ciocan în cap, am fost cu toţii şocaţi. Până la urmă, nu e o ştire pe care s-o auzim în fiecare zi. Au urmat explicaţiile. Ba că-i nebun, ba că-şi ura mama că nu l-a lăsat în momentul nefast să se joace la computer. Ba că era afectat de jocurile dure pe calculator.
Ei bine, toţi marii specialişti în psihologie infantilă n-au reuşit să-l scoată nebun pe băiat. Din contră. Teodosian, elev de nota 10 la unul dintre cele mai bune colegii din oraş, a fost catalogat drept un geniu. Iar ei, specialiştii, au găsit soluţia pentru a-l aduce pe calea cea bună. L-au luat de lângă tată şi soră şi l-au internat la Spitalul de Psihiatrie Socola.
După o dură terapie cu pastile, l-au băgat într-un centru frumos colorat şi l-au dus la o şcoală de cartier dintr-un oraş prăpădit. Toate au fost bune până zilele trecute. Adolescentul, într-o discuţie cu psihologul despre eventuala întoarcere acasă, şi-a ieşit din fire. S-a urcat pe scaun şi a început să ţipe.
Soluţia psihologilor? Înapoi la Nebuni. După ce un an întreg l-au lăudat, au spus că e cuminte şi normal, specialiştii au luat cât ai bate din palme o decizie contrară. „Poate exploda oricând!", spun ei. Aşa o fi, domnilor. Dar, în cazul acesta, de ce nu-l duceţi la Socola şi pe tatăl băiatului? Poate chiar el este de vină că a tăiat capetele la zeci de capre şi găini, ca un adevărat călău, chiar în faţa lui Teodosian, pe când acesta avea o vârstă foarte fragedă. Sau poate dumneavoastră, domnilor psihologi, aveţi nevoie de psiholog. Ca să vă amintiţi de câte ori aţi urlat în adolescenţă.
Un copil-geniu, chiar şi criminal, n-o să fie tratat niciodată cu pumni de sedative într-un spital care arată ca la nebuni.