Dosarul „Sex cu minore“, pe masa judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi vor trimite în aproximativ o săptămână pe masa judecătorilor dosarul în care mai multe persoane importante din Iaşi sunt acuzate de trafic de minori, perversiuni sexuale, corupţie sexuală sau act sexual cu un minor.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cel puţin cinci persoane vor fi puse sub acuzare, iar numele lor vor fi făcute publice în momentul finalizării actului de trimitere în judecată. Printre cei chemaţi în decursul timpul la Parchet s-au numărat Nicuşor Coşuţă, patronul pizzeriei Nico, Cornel Hitruc, patronul Clasic Caffe, şi Dorin Cohal.

Liviu Ţigănaşu, fostul patron al restaurantului Barbarosa şi preşedintele clubului East Side Dogs Motors Club Iaşi, Daniel Onofriciuc, patronul firmei DanMixt Est, şi Victor Chirilă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, au trecut şi ei pe la procurori.  Aceştia au intrat în atenţia oamenilor legii la sfârşitul anului 2007. 

Fetele, răsplătite cu mâncare şi băutură

Potrivit anchetatorilor, mai mulţi oameni de afaceri din Iaşi au racolat, în perioada 2003-2007, aproximativ 20 de eleve şi studente din Iaşi, Vaslui şi Suceava, pe care le-ar fi determinat să întreţină cu ei relaţii sexuale.

Tinerele, printre care şi minore, ar fi fost duse în locuinţele membrilor reţelei sau în unele închiriate, unde erau răsplătite cu băutură, mâncare sau bani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor