Doliu în lumea academică ieşeană. S-a stins profesorul Adrian Neculau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul a fost un membru marcant al comunităţii academice naţionale Foto: Polirom

Adrian Neculau, profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s-a stins din viaţă ieri, 21 decembrie, la Iaşi.

Adrian Neculau a predat cursuri de psihologie socială, memorie socială şi dinamica grupului. A fondat Laboratorul „Psihologia cîmpului social”, care dezvoltă relaţii de colaborare cu unităţi de cerce­tare similare din importante universităţi europene, a făcut parte din mai multe echipe de cercetare europene preocupate de studiul reprezentării sociale a sărăciei, puterii sau minoritarilor şi a fost membru în comitetul executiv al reţelei European PhD on Social Representations and Communication and So.Re.Com. THEmatic NETwork la Universitatea „La Sapienza” din Roma.                                 

A coordonat două colecţii la editura Polirom, Collegium. Psihologie şi Psihologie aplicată, precum şi revista Psihologie socială. A fost membru în comitetul ştiinţific al mai multor reviste româneşti şi europene de psihologie. A coordonat două manuale universitare de psihologie socială şi a publicat mai multe studii în reviste europene de specialitate.

Printre lucrările publicate de acesta se numără: Liderii în dinamica grupurilor (1977), Memoria pierdută (Polirom, 1999), Urmele timpului. Iluzii româneşti, confirmări europene (dialog cu Serge Moscovici) (Polirom, 2002), Educaţia adulţilor (Polirom, 2004), Viaţa cotidiană în comunism (Polirom, 2004), Dinamica grupului şi a echipei (Polirom, 2007), Un psiholog în Agora (Polirom, 2007), Psihologia servituţii  voluntare (Polirom, 2011).

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor