Doar trei locuri în fiecare staţie modernizată cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Primăriei au anunţat că până pe 15 septembrie sunt obligaţi să amenajeze cele 50 de staţii cu fonduri europene prin proiectul Civitas, acelaşi prin care s-a amenajat şi pista de biciclete din pavele.

Firma desemnată să modernizate staţiile de autobuz pe culoarul Civitas (Tudor Vladimirescu -Copou) va trebui să monteze adăposturile pentru staţii până la mijlocul lunii viitoare. „Firma a preluat amplasamentele. În prima fază vor fi montate jumătate, în zonele adiacente proiectului, respectiv Socola, Bucium, Primăverii, iar până pe 15 septembrie vor trebui modernizate toate cele 50 de spaţii“, a spus Beatrice Fotache, coordonatorul proiectului cu fonduri europene.

Staţiile vor avea trei locuri, dar şi spaţii amenajate pentru persoanele cu handicap. Pentru că spaţiile din Copou sunt în pantă, în această zonă se va interveni mai târziu, după ce se va amenaja terenul. Firma Smart Production din Iaşi, singura care a depus o ofertă la selecţia organizată de Primărie, va primi pentru amenajarea staţiilor 780.000 de lei, fără TVA.

Citeşte şi:

50 de staţii de autobuz amenajate pe bani europeni

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri