De ce nu le putem lua ţiganilor numele de „romi“. Argumente istorice contra unei iniţiative legislative deplasate
0Parlamentarul român Bogdan Diaconu a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege privind „revenirea la denumirea oficială de «ţigani» a persoanelor intitulate «de etnie romă»".
Unul dintre argumentele principale ale deputatului Diaconu este că „termenul «rom» este o invenţie recentă“.
Parlamentarul, preşedinte al Partidului România Unită, a preluat şi folosit în argumentarea iniţiativei o teorie conspiraţionistă existentă în spaţiul public din România de aproximativ 10 ani, care poate fi încadrată cu statut de "legendă urbană".
Potrivit acesteia, termenul "rom" ar fi fost inventat şi oficializat în România după 1990, în urma unui plan diabolic pus la cale de miliardarul de origine ungară George Soros în colaborare cu Regele Cioabă şi care vizează „ţiganizarea României“ prin inducerea voită a confuziei între cuvintele "rom" şi "român".
Cercetări istorice aprofundate, făcute publice atât în România, cât şi în Occident încă de la începutul secolului al XIX-lea arată însă că, etimologic, cuvântul "rom" este chiar mai vechi decât "român".
Cele două cuvinte au origini total diferite, la mijloc fiind vorba doar despre o omofonie. Dacă "rom" este un derivat apărut în Europa de la "dom", cum îşi spuneau ţiganii la origini, în Asia Centrală, "român" este un derivat al latinescului "romanus". "Revenirea la denumirea de ţigani", pe care parlamentarul citat doreşte să o oficializeze legislativ, este ilogică, atâta vreme cât etnicii minoritari în discuţie nu şi-au pierdut niciodată în istorie nici numele de "ţigani", nici pe cel de "romi".
Primul cercetător român al gramaticii limbii rom/ţigăneşti a fost marele erudit, rămas de altfel în istorie drept un mare patriot, Mihail Kogălniceanu. În 1837, acesta a publicat o lucrare cu titlul „Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue des cigains, connus en France sous le nom de bohémiens“.
Printre altele, Kogălniceanu scrie:
„Cu excepţia ungurilor, spaniolilor, englezilor şi francezilor, care şi ei le dau uneori numele de egipteni, majoritatea celorlalte naţiuni îi strigă cu numele mai mult sau mai puţin denaturat de «cingan», denumire pe care se pare c-au avut-o mai întâi. Dar ţiganii ei înşişi se numesc în limba lor romnicel (fiul femeii) sau rom (oameni)".
La mijlocul secolului al XIX-lea (1857) a apărut lucrarea filologului francez Jean-Alexandre Vaillant, intitulată „Les rômes. Histoire vraie des vrais bohémiens”. În această lucrare, autorul se referă la locuitorii spaţiului intitulat astăzi România ca la "ardeleni, valahi şi moldoveni". Nu este pomenit etnonimul "român". De altfel, majoritatea lucrărilor din epocă arată în perioada premergătoare Unirii Principatelor, termenele "român" sau "rumân" erau considerate batjocuritoare, referindu-se, mai degrabă, la ţăranii scăpătaţi şi săraci.
"Cum spunea cu mândrie rânită un boier citat de Vasile Alecsandri în «Introducerea» la Scrierile lui Constantin Negruzzi: "Nu-mi spune mie «român». Român e ţăranul, eu sunt boier moldovan", relatează filologul ieşean Dan Alexe, în lucrarea "Dacopatia şi alte rătăciri româneşti", Editura Humanitas, 2015.
Cuvântul „rom“ a fost acceptat în România interbelică chiar şi de regimurile ultranaţionaliste ajunse la putere în epocă. Un exemplu în acest sens este apariţia publicaţiei "Glasul romilor", scoasă de intelectualitatea romă, care n-a fost interzisă nici de mareşalul Antonescu, nici de liderii legionari (foto jos, sursa: cabalinkabul.worpress.com).
Lingviştii mai spun că, aşa cum în spaţiul românesc locuitorii Germaniei sunt numiţi "nemţi", la fel membrii comunităţii rome sunt numiţi de către români "ţigani". Între ei, membrii comunităţii preferă să se autonumească "romi".
„«Rom» este etnonimul dintotdeauna, iniţial şi propriu, al ţiganilor. «Rom», «dom», sau «lom», în funcţie de regiuni. «Dom», cum îşi spun ţiganii în Asia centrală, începe cu o consoană cerebrală, proprie limbilor din India, care în graiurile romilor emigraţi spre Europa a devenit «R» sau «L». De aici diferenţa între «rom», cum îşi spun ei în Europa, si «lom», cum îşi zic mai spre Caucaz. E denumirea lor proprie, femininul e «romni», iar limba e «romanès». Sună ca “româneste”, însă e o pură coincidenţă", adaugă Dan Alexe.