De câte ori pe săptămână poţi să faci sex fără să ai probleme de sănătate. Cât de adevărat este mitul care spune că „nu a murit nimeni de la prea mult sex“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frecvenţa raporturilor sexuale dintr-un cuplu ţine exclusiv de relaţia celor doi parteneri. Potrivit specialiştilor, vârsta, mediul în care aceştia trăiesc şi credinţele personale pot determina numărul zilnic sau săptămânal de acte sexuale care se pot consuma între iubiţi.

„Nu există prea mult sex”, precizează profesorul doctor Voichiţa Mogoş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR). Potrivit specialistului, relaţiile sexuale nu trebuie programate, ci să se producă natural, din dorinţa şi plăcerea ambilor parteneri.

„Momentul în care apar acestea este o chestiune pur subiectivă. Nu a murit nimeni dacă nu a făcut sex, cum nu a murit nimeni dacă a întreţinut mai multe raporturi sexuale”, spune şeful Clinicii de Endocrinologie de  la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Medicul este de părere că în materie de sex nu se poate discuta despre „cantitate”, pentru că este vorba despre o chestiune personală care ţine exclusiv de profilul partenerilor. Sunt persoane care din raţiuni religioase şi sociale trăiesc foarte bine practicând abstinenţa, la fel cum sunt oameni împliniţi care au o viaţă sexuală activă.

„Numărul raportelor sexuale au legătură cu timing-ul, obişnuinţa partenerilor, religia acestora şi proiecţia socială asupra sexualităţii. Au fost perioade istorice în care sexul a fost reprimat, iar acum trăim o perioadă în care efectele acestuia sunt exarcebate. Ideal ar fi ca raporturile sexuale să nu fie planificate, ci să apară pur şi simplu pentru că aşa simt partenerii”, Voichiţa Mogoş, sexolog

Specialistul arată că intensitatea activităţii sexuale variază de la o vârstă la alta şi „ceea ce pare normal la 25 de ani, poate părea exagerat pentru persoanele de peste 60 de ani”. Medicul subliniază că pentru cuplurile din România această din urmă vârstă poate fi considerată o bornă reprezentativă, începând de la care activitatea sexuală se diminuează, „chiar dacă nu este vorba despre o regulă”.

Conform vicepreşedintei AMSR, sexul provoacă asupra organismului o serie de beneficii demonstrate ştiinţific, cercetătorii neputând însă arată că o astfel de activitate are şi dezavantaje. Slăbirea organismului, cea mai vehiculată parte negativă a sexului, este doar un motiv invocat de diferiţi „specialişti” care nu pot argumenta concret afirmaţia.

„După actele sexuale se secretă în creier endorfine cu rol benefic pentru somn, pentru puls, pentru comportament. Nu există dovezi clare că frecvenţa actelor sexuale poate determina vreo boală autoimună, aşa cum nu există dovezi că lipsa raporatelor sexuale provoacă frustrare”, explică dr. Voichiţa Mogoş.

Citeşti şi:

Sexul cu fosta soţie: DA sau NU? Avantajele şi dezavantajele unei aventuri de acest fel
 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte