Cum te poţi trezi cu datorii la bancă fără să ai habar. Povestea angajatei de la inspectoratul şcolar care a falsificat un CNP cu pixul şi a păcălit cinci bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O femeie din Iaşi a rămas şocată atunci când a aflat că are pe numele ei trei credite contractate de la bănci, deşi ea nu perfectase niciun contract de acest fel FOTO Arhivă

O femeie din Iaşi, fostă angajată a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, a reuşit să păcălească cinci bănci folosindu-se de un act de identitate fals, în care a inserat CNP-ul unei colege. Falsificatoarea a fost trimisă în judecată de procurorii.

Fosta angajată a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzată de fals, uz de fals şi fals privind identitatea. Camelia Bucur a furat identitatea unei colege de serviciu, cu care se afla într-o relaţie apropiată, contractând pe numele acesteia mai multe credite de la diferite bănci sau instituţii non-bancare.
 

Dosarul ei a fost deschis după ce colega de serviciu a aflat că este datoare vândută la bănci fără să fi făcut însă niciun împrumut. Potrivit rechizitoriului întocmit în acest caz, faptele s-au petrecut în perioada octombrie 2008 - decembrie 2008, atunci când, folosindu-se de acte de identitate modificate, Bucur a obţinut împrumuturi de 69.200 de lei şi de 1.600 de lei.
 

Povestea a pornit de la divorţ  

Băncile de la care Camelia Bucur a obţinut împrumuturile sunt Libra Bank, Emporiki Bank, Banca Italo Romena şi Unicredit, precum şi o instituţie de creditare nebancară. Fosta angajată a ISJ a profitat şi de lejeritatea sistemului bancar de la acea perioadă, când împrumuturile erau acordate foarte uşor, în multe cazuri doar cu buletinul sau cu copii ale actelor de identitate.
 

Bucur cunoştea CNP-ul colegei sale de serviciu Anca Magda E., pe care l-a atribuit, prin falsificare, cărţii sale de identitate, adeverinţei de serviciu sau contractului individual de muncă. Procurorii au aflat în timpul anchetei că Bucur se despărţise de soţul ei în anul 2006, în urma partajului rămânând cu apartamentul în schimbul plăţii unei sume de 35.000 de lei. Pentru a-şi putea plăti datoria, a contractat mai multe împrumuturi, ajungând la un moment dat în biroul de credite. Pentru a putea acoperi datoriile, a apelat la strategia de a obţine alte contracte de credit folosindu-se de CNP-ul colegei sale.

Femeia a recunoscut faptele  

„Lipsa unor venituri suficiente care să o ajute să-şi acopere datoriile contractate anterior ca urmare a hotărârii de divorţ a determinat-o pe inculpată să recurgă la falsificarea documentelor necesare obţinerii unor noi credite, atribuindu-şi astfel o nouă identitate. Cunoscând faptul că verificările efectuate de bănci în bazele de date se întemeiază pe CNP, inculpata a hotărât să-şi asume CNP-ul colegei sale. Alegerea acestui CNP nu a fost întâmplătoare, ci una întemeiată pe faptul că E. Magda Anca i-a relatat în nenumărate rânduri că nu are încredere în sistemul bancar şi nu va contracta credite niciodată“, se arată în rechizitoriu. 
 

Camelia Bucur a recunoscut faptele ce îi sunt imputate, pe care le-a regretat, potrivit declaraţiilor de la dosar. Dosarul ei va fi soluţionat în primă instanţă de către Judecătoria Iaşi.


Citeşte şi: 

Senatorul de Iaşi Ionel Agrigoroaei şi mai mulţi membri ai familiei sale, trimişi în judecată pentru fals şi înşelăciune

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei