Cum „au fumat“ traficanţii din Est milioane de euro de la stat. Primari, afacerişti sau pompieri, implicaţi într-un dosar la care au lucrat 800 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi primari, un angajat ISU din Suceava, dar şi mici-afacerişti sunt implicaţi în cel mai complex dosar de trafic de ţigări instrumentat în ultimii ani în Moldova. Procurorii DIICOT Iaşi au efectuat peste 130 de percheziţii şi suspectează peste 60 de persoane că ar fi adus în ţară ţigări de contrabandă ce au adus un prejudiciu statului de peste 2 milioane de euro.

Dosarul în care doi primari din judeţul Iaşi s-au ales cu acuzaţii penale, instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi este cel mai amplu din ultimii ani. 

Procurorul Vasile Airinei este cel care a condus investigaţiile, colaborând cu ofiţerii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate din Iaşi, dar şi cu structurile similare din alte judeţe. 800 de poliţişti, jandarmi sau angajaţi ai structurilor speciale au fost angrenaţi în acest caz, acţiunea vizând traficanţi de ţigări din judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava şi Buzău. În total, structura ieşeană a organizat 134 de percheziţii, 65 de persoane fiind duse la audieri. Dintre acestea, 21 au fost reţinute. 

Doi primari învinuiţi

“Din cercetări a rezultat faptul că în perioada 2013-2014, membrii grupării au tranzacţionat circa 700.000 de pachete de ţigări de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, ţigările fiind introduse în ţară pe frontiera verde precum şi prin punctele de frontieră de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava prejudiciul fiind estimat la circa 2 milioane de euro”, a precizat, ieri, Daniel Horodniceanu, procuror-şef al DIICOT Iaşi. 

În timpul percheziţiilor, procurorii ieşeni au ridicat 145.000 de pachete de ţigări, 132.000 de lei, 200 de kilograme de tutun vrac, 2 instalaţii de confecţionat ţigări, 30.000 de euro, 3 autoturisme, 3 autospeciale precum şi timbre, folii sau telefoane mobile. Anchetatorii au reuşit chiar să intercepteze un transport de ţigări, de aproximativ 4.000 de pachete, chiar în ziua flagrantului. De altfel, procurorii de la DIICOT Iaşi au spus că membrii reţelei primeau ţigări de contrabandă inclusiv cu camioanele, însă au arătat că niciun vameş sau poliţist de frontieră nu este cercetat în acest caz. 

În ceea ce-i priveşte pe cei doi primari din Costeşti şi Popeşti, Aurel Doacă (foto jos) şi Vasile Lupu, aceştia sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, dar şi pentru contrabandă. Ambii ar fi vândut ţigări fără timbru române la magazinele alimentare pe care le deţin în satul lor. 

“A fost o percheziţie la sediul magazinului meu. Soţia se ocupă cu magazinul”, a comentat, laconic, Vasile Lupu, primarul din Popeşti. Dosarul instrumentat de Vasile Airinei a fost deschis anul trecut, în luna noiembrie, procurorul beneficiind şi de sprijinul SRI. De altfel, la dosar există şi mai multe interceptări telefonice. Aseară, înainte de închiderea ediţiei noastre, cei 21 de reţinuţi se aflau la Tribunal, la audieri, instanţa urmând să decidă dacă va admite propunerile de arestare. 

Citeşte şi: 

Doi primari din Iaşi sunt acuzaţi de crimă organizată. Cei doi au fost săltaţi de mascaţi şi duşi la audieri

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €