Cinismul unui soţ care şi-a înjunghiat nevasta în bărbie cu un cuţit de bucătărie. Individul a fost dus direct la Psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost înjunghiată în gât FOTO Arhivă

Un bărbat de 52 de ani este acuzat că a încercat să îşi ucidă nevasta după ce a înjunghiat-o în zona gâtului. Femeia nu a primit îngrijiri medicale imediat după agresiune însă, cu toate acestea, a fost salvată de medici.

Gabriela Bâza (48 de ani) se află internată în stare gravă la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi după ce a fost înjunghiată sub mandibulă de soţul ei. Individul, Constantin Bâza (52 de ani), se află internat la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi, acolo unde va fi supus unei expertize psihiatrice.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi vor să afle dacă bărbatul a avut discernământ în data de 30 decembrie, atunci cânda comis fapta. Potrivit anchetatorilor, în acea zi, soţii Bâza, care locuiesc în satul Piciorul Lupului, comuna Ciurea, au consumat băuturi alcoolice în exces. La orele serii, între cei doi izbucnind un conflict puternic.

Constantin Bâza a luat un cuţit din bucătărie şi a înjunghiat-o pe nevastă în zona gâtului. Ulterior faptei, individul a lăsat-o pe soţie să agonizeze, fără a cere ajutor medical. Victima a fost găsită de fiul de 17 ani, care a sunat la 112 şi a cerut medicilor să vină la faţa locului.

“Pacienta era conştientă, prezenta o plagă la nivel cervical, mai precis submandibular. Ea a fost investigată în urgenţă, a fost internată în clinica de ORL a spitalului. S-a interventi chirurgical şi a rămas internată în clinică pentru supraveghere”, a precizat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare