Caz şocant la Iaşi. O studentă de 22 de ani a fost găsită spânzurată lângă pârtia de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul în care a fost găsit cadavrul  FOTO ziaruldeiasi.ro

Tânăra studentă a fost găsită cu un colier de plastic în jurul gâtului. Momentan nu se ştie dacă este vorba despre o crimă sau despre o sinucidere.

O descoperire macabră a fost făcută vineri, 8 ianuarie, la Iaşi. În pădurea de la Ţicău, mun. Iaşi, în apropierea pârtiei de schi din Copou a fost găsit cadavrul unei fete. Potrivit primelor informaţii, este vorba depre o tânără studentă în vârstă de 22 de ani. 

Fata a fost găsită cu un colier de plastic în jurul gâtului, potrivit bzi.ro. Un echipaj medical, prezent la faţa locului, a constatat decesul. 

„Astazi (n.red. -vineri, 8 ianuarie), în jurul orei 15.30, poliţiştii Sectiei 2 Politie Iaşi au fost sesizaţi prin aple la 112 de către o persoană despre faptul că a găsit o tânără decedată, pe care o cunoştea şi care i-a transmis anterior locul în care se deplasează. În cauză poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul tinerei. De asemenea, a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabiirea cauzei decesului. Părinţii tinerei au sesizat dispariţia fetei vineri, 8 ianuarie, în jurul orei 15.00”, transmit reprezentanţii I.P.J. Iaşi.

Presa locală notează că fata era studentă la Medicină şi, aseară, le-a spus apropiaţilor că pleacă să tragă la xerox nişte cursuri pentru facultate, dar nu s-a mai întors.

Mai mulţi prieteni de-ai ei au ajuns la pârtie pentru a o vedea. Aseară ar fi fost văzută ultima dată.

Ştire în curs de actualizare

Vă recomandăm să citiţi şi:

Donald Trump ar vrea să se autograţieze

Inconştienţa unei tinere infectate cu SARS-CoV-2. Este posibil să fi transmis virusul la zeci de persoane

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”