Buget electoral pentru Sfânta Parascheva 2014. Primăria Iaşi nu ştie pe ce, dar va cheltui dublu pentru venirea lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Iaşi, unde PSD are majoritate confortabilă, a votat un buget fără precedent de mare pentru Sărbătorile Iaşului, serie de evenimente care vor avea loc cu două săptămâni înainte de primul tur pentru alegeri prezidenţiale 2014 şi care vor aduce în capitala Moldovei sute de mii de pelerini veniţi la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cel mai important pelerinaj religios din România are loc şi anul acesta în jurul datei de 14 octombrie la Iaşi, acolo unde sute de mii de credincioşi creştin-ortodocşi se adună pentru a venera moaştele Cuvioasei Parascheva, o sfântă considerată făcătoare de minuni.

Municipalitatea din capitala Moldovei organizează, simultan cu evenimentul spiritual, sărbătorile oraşului. Până în acest moment, Primăria Iaşi n-a prezentat, pe site-ul instituţiei publice, un program detaliat al sărbătorilor, care ar urma să se desfăşoare în intervalul 9-19 octombrie.

În schimb, Consiliul Local Iaşi, acolo unde PSD are majoritate confortabilă, a votat la sfârşitul lunii septembrie un buget aproape dublu comparativ cu cel al uneia dintre ediţiile anterioare. 2,8 milioane de lei din bani publici vor fi cheltuiţi în octombrie 2014, comparativ cu 1,5 milioane de lei în 2013.

În afară de cheltuieli care ţin exclusiv de organizarea pelerinajului, cum ar fi masa, cazarea sau ceaiul pentru credincioşii veniţi la Iaşi, ar urma să se aloce bani pentru o serie de concerte de muzică pop care vor avea loc în intervalul 11-15 octombrie în mai multe cartiere ale oraşului şi pe esplanada din faţa Palatului Culturii, la 200 de metri distanţă de pelerinajului la moaştele Cuvioasei Parascheva. 

Pe de altă parte, în schiţa de program mai sunt prevăzute şi acţiuni precum „concurs de minigolf şi concurs de caţărat în copaci“ sau „statui vii la Iaşi“. Kilometri întregi din trotuarele oraşului vor fi ocupaţi de tarabe ale sutelor de comercianţi autorizaţi de primărie să vândă produse artizanale.

Potrivit unor surse din mediul politic local, la Iaşi ar urma să ajungă la slujba religioasă din data de 14 octombrie, la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, premierul Victor Ponta şi alţi importanţi lideri ai partidului de guvernământ.

Mai puteţi citi:

FOTO Parascheva, de la sfântă la afacerea BOR

Începe cel mai mare pelerinaj religios din ţară, la Sf. Parascheva. Reţeta de succes a BOR: cum a transformat Biserica un cadou de la turci în brandul României

Sărbătorile Iaşiului - program tras la indigo cu cel din 2012. Cât cheltuie Primăria pentru Pavel Bartoş, Smiley, Loredana, Mandinga şi Cargo

Sărbătorile Iaşului, desfiinţate de organizatorii de evenimente

Festin de Cartea Recordurilor la Sărbătorile Iaşiului: 70.000 de sarmale pentru pelerinii veniţi la Cuvioasa Parascheva

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală