Beatrice Rancea poate părăsi Municipiul Iaşi, dar nu şi România. Decizia Tribunalului Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beatrice Rancea    FOTO Arhiva Adevărul

A fost menţinută însă prevederea conform căreia îi este interzis să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care este cercetată, respectiv cea de manager.

Tribunalul Iaşi a admis marţi, 9 martie, contestaţia la controlul judiciar a fostului manager al Operei Naţionale Române din Iaşi, Beatrice Rancea. 

Astfel, s-a ridicat parţial controlul judiciar în cazul lui Beatrice Rancea. Managerul suspendat al Operei din Iaşi are voie să părăsească oraşul, dar nu şi limitele teritoriale ale României.

„(...) să nu depăşească limita teritorială a României fără încuviinţarea organelor judiciare în faţa cărora se află cauza – obligaţie menţionată la lit.a şi lit.f din ordonanţa procurorului emisă la data de 02.03.2021 în dosarul penal nr. 92D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi”, se arată în decizia Tribunalului Iaşi. 

A fost menţinută însă prevederea conform căreia îi este interzis să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care este cercetată, respectiv cea de manager sau orice altă activitate care presupune exercitarea unor atribuţii similare.

„(...) să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care este cercetată (respectiv activitatea de manager sau orice altă activitate care presupune exercitarea unor atribuţii similare atribuţiilor de manager) – obligaţie menţionată la lit.d din ordonanţa procurorului, emisă la data de 02.03.2021 în dosarul penal nr. 92D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi”, se mai arată în decizia Tribunalului din Iaşi. 

Beatrice Rancea este cercetată într-un dosar de evaziune şi folosire frauduloasă a banilor, cu un prejudiciu estimat la 5.000.000 de lei. 

În context, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a dispus suspendarea contractului de management încheiat cu Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cazul directoarei de spital ucisă la serviciu. Soţul ucigaş, sentinţă aspră şi daune enorme

Bilanţ COVID: Explozie de noi infectări cu SARS-CoV-2 în 24 de ore. Creşte alarmant numărul pacienţilor internaţi la Terapie Intensivă

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie