Bătrân de 86 de ani, umilit şi obligat să facă sex oral unui tâlhar. Agresorul era liber deşi a comis o crimă acum trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 86 de ani din Iaşi a fost tâlhărit şi obligat să facă sex oral unui tâlhar care a intrat peste el în casă. Agresorul era suspect la o crimă de acum trei ani, însă a fost lăsat în libertate din lipsă de probe.

Nicolae Dumitru Sima a fost lăsat în libertate în 2012, deşi era suspect într-un dosar de crimă, el recidivând în luna decembrie din 2014.

Pe 13 decembrie, Sima a intrat cu forţa în locuinţa bătrânului Costică I., de 86 de ani, bătrân căruia agresorul îi mai cauzase necazuri, octogenarul formulând în trecut o plângere de violare de domiciliu împotriva lui Sima. Acest lucru l-a deranjat pe tânărul infractor, care, după ce a intrat în casa lui Costică I., l-a lovit pe acesta cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a abdomenului şi i-a cerut să îi dea vin, ameninţându-l cu moartea

„Pentru a nu mai fi lovit, I. Costică a scos dintr-un butoi vin, pe care inculpatul l-a consumat, după care, învelind un băţ cu o bucată de cârpă a încercat să sugrume victima în timp ce-i cerea să se supună unui act sexual oral. Înfricoşat de ameninţările şi de agresivitatea inculpatului, I. Costică a răspuns actului sexual atipic. Pentru infracţiunea de viol, persoana vătămată nu a formulat plângere prealabilă“, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal.

Lăsat în libertate din lipsă de probe

În timpul cercetărilor din dosarul de tâlhărie, procurorii au strâns probe suplimentare într-o altă cauză în care Sima era suspect de omor.În 2012, tânărul l-ar fi sugrumat pe Traian Leuştean, de 73 de ani. Procurorii au precizat că acesta a fost dat dispărut după ce, pe 13 februarie 2012, a venit la Iaşi pentru a participa la judecarea unei cauze civile de la Tribunalul Iaşi.Două săptămâni mai târziu, Leuştean a fost găsit mort într-o locuinţă părăsită din satul Poiana Mănăstirii, pe corpul său fiind urme de violenţă.

„Cu prilejul cercetării la faţa locului, au fost găsite mai multe urme de interes (urme papilare, urme de încălţăminte, urme biologice) care au fost supuse examinãrii şi comparării în cercul de suspecţi. Unul dintre suspecţi a fost şi inculpatul Sima Dumitru Nicolae. În urma continuării urmăririi penale şi suplimentării probatoriului cu noi date, s-a stabilit fără putinţă de tăgadă că Sima Dumitru Nicolae este autorul infracţiunii de omor asupra victimei Leuştean Traian - faptă pe care nu a recunoscut-o. Moartea lui Leuştean Traian a fost violentă, s-a datorat multiplelor traumatisme de la nivelul capului şi toracelui, produse prin lovire activă cu obiecte contondente, comprimare toracică şi comprimarea formaţiunilor gâtului cu un obiect moale“, au precizat procurorii ieşeni.

La momentul respectiv, Sima era principalul suspect al crimei, însă probele nu au fost suficiente pentru a-l incrimina. Tânărul a fost prezentat instanţei de judecată, însă solicitarea de arestare a fost respinsă, iar Sima, lăsat în libertate.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”