Asasina părintelui Roger vrea să se întoarcă la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Solcan

Luminiţa Solcan (41de ani), care a ţinut în 2005 prima pagină a ziarelor, după ce l-a ucis pe liderul Comunităţii din Taize, vrea să revină acasă. Aceasta a cerut să fie intrenată  într-un centru specializat din România

Luminiţa Solcan a formulat o cerere de extrădare, care a fost aprobată de autorităţile franceze şi a ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Iaşi.Magistraţii vor decide pe 9 iunie dacă vor admite cererea ieşencei. Dacă aceasta va ajunge în ţară ar putea fi internată la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă „Pădureni-Grajduri"

Luminiţa Solcan l-a înjunghiat pe  16 august 2005 pe părintele Roger, fondatorul comunităţii ecumenice din Taize. Preotul a murit, iar românca a fost imobilizată de către martori.Luminiţa Solcan a fost internată în centrul din Chartreuse, după ce s-a stabilit că avea o serie de afecţiuni psihice.

Citiţi şi:

Ieşeanca Luminiţa Solcan, cea care l-a ucis pe preotul francez Roger, a fost înjunghiată cu 17 lovituri de cuţit

La sfârşitul lunii martie ieşeanca a fost înjunghiată cu 17 lovituri de cuţit în centrul specializat Chartreuse din Dijon. Agresoarea a fost tocmai colega ei de cameră în vârstă de 37 de ani, care era internată în centru de o săptămână, la cerere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple