A renunţat la o slujbă stabilă într-o farmacie pentru o afacere de nişă cu sisteme de purtat bebeluşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Catrinel Popa, absolventă de Farmacie, a dezvoltat la Iaşi un business în jurul produselor testate destinate copiilor. Tânăra oferă părinţilor sisteme ergonomice de purtat bebeluşi, dar şi scaune auto profesionale sau produse de îngrijire a micuţilor.

Dorinţa lui Caty Popa de a oferi părinţilor din Iaşi soluţii moderne de purtat bebeluşii a prins viaţă în urmă cu cinci ani. „Iniţial am avut un grup de mămici. Ne adunam în parc, pe iarbă, şi le ajutam să testeze sistemele ergonomice de purtat bebeluşi. Mi-au plăcut sistemele astea, am luat mai multe şi le ofeream mămicilor să le testeze pentru a vedea cât de bine este să ai două mâini libere. Eu aveam al doilea copil şi era greu să ai unul în braţe, unul de mânuţă şi o geantă. După ce am văzut beneficiile acestor sisteme, mi-am zis că trebuie să afle de ele şi alte mămici din Iaşi“, îşi aminteşte antreprenoarea.

Pentru că în 2013 erau puţine surse de procurare a sistemelor, inclusiv pe internet, Caty cumpăra tot ce i se părea interesant: „Luam sisteme noi şi second hand pentru a le testa, dar şi pentru a le da altora. Apoi am făcut un curs de specializare de consultat în purtarea corectă a bebeluşului, la Bucureşti, printr-un trainer german. Atunci am fost sfătuită de mai mulţi producători să dezvolt un business în Iaşi. La început mi-a fost frică. Eram farmacist şi mi-am zis că nu o să am timp pentru aşa ceva“.

A prins curaj şi a deschis primul magazin, dar unul cu program flexibil. „Veneam după serviciul meu de farmacist, când mă sunau mămicile ca să probeze sisteme. Perioada asta a durat un an. Mi-am dat seama că eram obosită cu două joburi şi doi copii, aşa că am decis să-mi canalizez toată energia spre Ergonomice. Am crescut grila de produse şi mi-am adus şi din domeniul de fitofarmacie, cel care mă pasiona pe mine“, explică tânăra.

A făcut credite, a strâns peste 30.000 de euro şi a deschis un nou magazin Ergonomice: „La început a fost un risc, am făcut trei credite, am plecat cu capul înainte, dar nu-mi pare rău. A fost alegerea potrivită. Având în vedere că lumea mă ştia în Iaşi pentru că eram pasionată de astfel de sisteme, nu mi-a fost greu să fac cunoscută afacerea. Şi acum lumea vine pe recomandări“.

   

Până acum, câteva mii de părinţi au testat şi au luat sisteme de purtat ergonomice de la ea. În jur de 95% sunt din Iaşi. „Am vrut ca afacerea să crească prin acest beneficiu de a testa, a verifica sistemul înainte de a-l cumpăra. Avem şi posibilitatea de a închiria sistemele de purtare şi scaunele de maşină testate. De obicei, părinţii doresc să închirieze o săptămână- două pentru a vedea dacă li se potriveşte înainte de a cumpăra. Mai sunt părinţi care merg în concediu şi atunci au nevoie de aceste produse pentru o perioadă scurtă de timp“, explică antreprenoarea.

Cel mai tare o emoţionează tăticii care vin în magazin, cu bebeluşii în braţe şi cer să testeze sistemele. Cele cu catarame, precum manduca, sunt cele mai căutate. „În principiu, sistemul ăsta îţi oferă lejeritate şi comoditate, aşa ai două mâini libere. Dacă ai copilul în căruţ trebuie să-ţi foloseşti mâinile la împins. Mai merg acasă la mămici ca să le ajut în perioada postnatală şi multe spun că viaţa lor s-a schimbat total, că nu mai pot face mai nimic prin casă, că nu pot să-şi facă un ceai, şi sistemul le ajută pe partea asta. Folosind astfel de sisteme ergonomice, stau tot timpul cu copilul aproape, dar pot face şi multe alte lucruri prin casă sau pe afară“, explică ieşeanca.

Preţul unui sistem ergonomic variază de la 130 la 760 de lei, în funcţie de material şi de vârsta până la care copilul poate intra în el. „Un sistem grozav pentru mămică şi un bebeluş de până la un an este wrapul elastic. E ca un tricou, tip cangur, în care inserăm bebeluşul. De obicei se îmbracă copilul foarte lejer, partea dintre mamă şi bebeluş e mereu caldă, iar acel material care îl înveleşte cu trei straturi este ca o bluză. Dacă e frig, pe deasupra mama poate lua fie o geacă, fie există protecţii care pot înveli wrapul“, detaliază antreprenoarea.

Catrinel Popa organizează şi cursuri de educaţie prenatală, unde are invitaţi medici ginecologi şi psihoterapeuţi, care le vorbesc mămicilor despre noua etapă din viaţa lor: „Vorbim despre ambele tipuri de naştere, despre ce le aşteaptă în spital şi acasă, după ce naşti. În principiu, naşterea în spitalele de stat este sigură. Există specialişti şi aparatură. E devărat că multe mămici aleg mediul privat pentru confortul lor psihologic“.

Un proiect social început recent de Caty Popa este cel de închiriere a cărţilor pentru cei mici. A făcut o bibliotecă în magazin, în care a adus cărţile copiilor ei, iar materialele pot fi luate temporar de părinţi. Totodată, cei care doresc pot dona bani sau chiar rechizite care ajung la un grup de copii din Slobozia, o comunitate săracă din judeţul Iaşi.

 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume