1 Mai, sărbătorit de ieşeni în aer liber, pe două roţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zonele de agrement de la ieşirea din oraş vor fi aglomerate în acest sfârşit de săptămână. Ieşenii care nu vor să sărbătorească ziua de 1 Mai la „tradiţionalul“ grătar au posibilitatea să petreacă câteva ore în aer liber, făcând mişcare.

 Amatorii sportului pe două roţi se vor putea întrece în cele două probe organizate duminica aceasta de către asociaţia „Hai pe Munte!“. Traseul lung, de 59,2 kilometri, şi cel scurt, de doar 16,6 kilometri, vor fi organizate în zona Bucium, ambele urmând să pornească de la Releu.

Traseul scurt nu va fi lipsit de pericole. Acesta va porni de la Releu şi va lua forma literei S, pentru a permite concurenţilor să se distanţeze între ei. Imediat urmează intrarea în pădure pe o potecă unde nu este loc decât pentru un singur ciclist.

Aceasta este mărginită în partea dreaptă de o vale periculoasă, de aceea organizatorii recomandă participanţilor să nu forţeze depăşirile.

Număr de telefon în caz de urgenţe

Coborârile în pantă pe trasee accidentate şi urcările abrupte vor pune la încercare rezistenţa concurenţilor. Pe parcurs, aceştia vor avea însă şi şansa de a se odihni câteva clipe la punctul de alimentare ce va fi amplasat la jumătatea traseului, înainte de ultima ascensiune dificilă.

Traseul lung „My Race“ va începe tot de la Releu şi va avea prima şi ultima parte comună cu cel scurt. Acesta însă îi va duce pe ciclişti până în satele Dobrovăţ şi Slobozia. Organizatorii ţin să precizeze că prin pădurile prin care va trece traseul nu există niciun pericol ca participanţii să se întâlnească cu animalele sălbatice. „Este posibil doar să fiţi bucuraţi de apariţia unor căprioare, doar atât“, spun cei de la „Hai pe Munte!“. Sfatul lor pentru cei care vor pierde traseul este să încerce să facă cale întoarsă până la ultimul marcaj pe care l-au văzut. În cazul în care nu reuşesc să facă acest lucru, aceştia pot suna la numărul de telefon 0740.853.108. „Dacă nu aveţi semnal, deplasaţi-vă şi sunt şanse mari să reapară. În punctele cheie vor fi arbitri şi persoane care vă vor arăta direcţia bună“, spun organizatorii.  Înscrieri pentru eveniment se vor putea face inclusiv sâmbătă, în faţa Palatului Culturii. Acolo va fi amplasat între orele 17.00 şi 21.00 un cort special pentru acest lucru.

Duminică, de la ora 8.00, vor fi validate înscrierile. La ora 10.00 va avea loc şedinţa tehnică, urmând ca a ora 10.30 să pornească cei care au ales traseul lung, iar la 10.40 cei care au optat pentru traseul scurt.

Regulamentul concursului
Copiii cu vârste între 14 şi 18 ani pot participa numai cu acordul scris al părinţilor. Folosirea căştii de protecţie este obligatorie. De asemenea, participanţii care vor folosi scurtături şi nu vor trece prin punctele de control vor fi descalificaţi. Traseele vor fi parcurse în limita de timp specificată.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!