Video VIDEO Lacul Gura Apei, paradisul de la poalele Retezatului. Priveliştile de vis ale celui mai mare baraj din vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul Gura Apelor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Mai mult de un deceniu a durat construcţia barajului Gura Apelor, iar în prezent lacul de acumulare se numără printre cele mai mari din ţară, dar şi printre marile atracţii turistice ale Retezatului. Primăvara, locul oferă oaspeţilor săi privelişti impresionante.

GALERIE FOTO

În fiecare primăvară, volumul lacului de acumulare Gura Apelor creşte, o dată cu topirea zăpezilor de pe versanţii care îl înconjoară. Lacul albastru în care se oglindesc vârfurile înzăpezite ale Masivului Retezat devine una dintre destinaţiile favorite ale oaspeţilor Parcului Naţional Retezat, dar şi pentru pescari.

Lacul de acumulare are o poveste impresionantă. Construcţia barajului său a început la mijlocul anilor 1970 şi nu a fost lipsită de controverse. Proiectul de 250 de milioane de dolari urma să transforme Râul Mare, ultimul râu sălbatic, şi să producă mari schimbări în Parcul Naţional Retezat. Investiţia de peste 250 de milioane de dolari s-a derulat pe parcursul unui deceniu, iar la 16 aprilie 1986, barajul Gura Apelor a fost inaugurat.

„După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăzuite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia.

Lacul Gura Apelor - Retezat, aprilie 2018 / ADEVĂRUL

Lacul de acumulare Gura Apelor are o adâncime maximă de peste 160 de metri, iar barajul lui are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri. Situat la cota 1.000 faţă de nivelul mării, barajul construit din aroncamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase are o lăţime la bază de peste 550 de metri, iar la coronament de 12 metri. La vremea inaugurării sale, era considerat cel mai mare baraj de anrocamente şi miez de argilă din Europa. Drumul care îl traversează îi duce pe turişti la Poiana Pelegii, locul de pornire ale mai multor trasee turistice din Parcul Naţional Retezat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Marea retrocedare a Retezatului: şapte ani de procese cu urmaşii baronilor Kendeffy, pentru 15.000 de hectare de pădure şi păşune

Controversele pădurilor virgine din Retezat. Ce explicaţii oferă conducerea ariei protejate pentru tăierile din Parc

VIDEO Cea mai periculoasă şosea din vestul ţării. Drumul dintre stânci care oferă senzaţii tari şoferilor

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor