VIDEO Cum este „zidit” Dealul Liliecilor pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva. Ministrul Transporturilor: „Este prima lucrare de asemenea anvergură”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai complex şantier de pe traseul Autostrăzii Lugoj - Deva. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL,

Cele mai complexe lucrări de pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva au loc pe „Dealul Liliecilor”. Ministrul Lucian Şova a inspectat şantierul şi a făcut declaraţii cu privire la problemele întâmpinate de constructori şi la data finalizării investiţiei.

GALERIE FOTO

Antreprenorii Lotului IV al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva au precizat, joi, în cursul vizitei efectuate pe şantier de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, că în primăvara anului viitor vor finaliza construcţia tronsonului de 21 de kilometri al autostrăzii.

Aproape 400 de muncitori sunt mobilizaţi pe şantier. Lucrările vor continua în această iarnă atât cât vremea o va permite. Nu se pot realiza lucări de consolidare şi terasamente atunci când solul este umed, au precizat reprezentanţii antreprenorului. Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva, între Şoimuş şi Ilia, se află în costrucţie de la începutul anului 2014, iar stadiul fizic al execuţiei proiectului, realizat de Asocierea UMB şi Tehnostrade depăşeşte 90 la sută.

De doi ani, sute de muncitori lucrează aproape zilnic la excavarea versantului de la marginea satului Şoimuş, numit şi „Dealul Liliecilor” după ce timp de mai mult de un an constructorii nu au putut lucra în zonă din cauza identificării unei grote în care se adăposteau câţiva lilieci. Lucrările pe sectorul de circa doi kilometri au acumulat mai multe de probleme, cea mai recentă dintre ele, vizibilă în mai multe filmări aeriene, fiind alunecare de teren.

Ministrul Transporturilor a precizat că instabilitatea solului la versantul unde s-a înregistrat alunecarea de teren nu încurcă planurile constructorilor.

„Inginerii mi-au spus că până la urmă este bine că se întâmplă acest lucru acum, pământul vine în vale, buldozerele îl iau şi cu atât mai bine, după ce va fi deschisă această secţiune vor fi eliminate aceste riscuri. Este prima lucrare de asemenea anvergură şi în condiţii atât de grele pe care o efectuăm în România în ultimii 20 de ani cel puţin”, a declarat ministrul Lucian Şova.

Lotul III, reclamat de ministru
Pe Lotul III al Autostrăzii Lugoj – Deva, lucrările sunt într-un stadiu la fel de avansat, însă ministrul Transporturilor i-a acuzat pe antreprenori că nu au lucrat pe timp de vară la capacitate normală, pierzând astfel timp preţios.

„Sper să descopăr că antreprenorii de la Comsa se vor mobiliza suficient de bine ca măcar în situaţia în care vom deschide Lotul IV, să avem descărcarea la capătul Lotului III, încât să mai folosim cei 20 – 25 de kilometri de autostradă”, a precizat ministrul Lucian Şova. Tronsonul de 21,1 de kilometri dintre Ilia şi Holdea se află încă în şantier din 2014, iar cele mai complexe lucrări au loc la Holdea, unde se construieşte un nod rutier şi la Ilia, unde au existat probleme de stabilitate a terasamentului, iar construcţia a trebuit refăcută. Compania de autostrăzi a atribuit lucrările Asocierii Teloxim Con – Comsa – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes.

Proiectul ecoductelor, încă în aşteptare
Dacă până în vara anului viitor, construcţia celor peste 40 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva va fi realizată, mai rămân de construit circa 14 kilometri din Lotul al doilea, cea mai dificilă porţiune a autostrăzii, între Holdea şi Margina, unde este necesară construcţia unor ecoducte. „Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pregăteşte documentaţia pentru a respecta acordul de mediu dat. Nu mai aşteptăm alte modificări ale acordului de mediu. Am aşteptări de la Companie ca în cursul acestui an să scoată pe SEAP (n.r. Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) şi documentaţia privind licitarea acelui segment E. Probabil că în primăvara anului viitor vom avea declarat câştigătorul şi la acea Secţiune E şi vor începe lucrări care sigur sunt foarte complicate, e vorba de nişte tuneluri, dar lucrări pe care va trebui să le terminăm pentru a închide acest segment”, a informat ministrul Transporturilor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Autostrada imposibilă: 21 de kilometri sunt în şantier de patru ani, iar drumarii riscă rezilierea contractului

Încă un an aproape sterp pentru Autostrada Vestului: 15 kilometri deschişi din cei 70 promişi. Cum au avansat lucrările în 2017

VIDEO Marea provocare pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: excavarea versantului imens de pe malul Mureşului

Soarta incertă a Autostrăzii Lugoj - Deva. Problemele grave între constructorii spanioli şi CNAIR nu au fost rezolvate

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți