VIDEO Arsenie Boca, „sufocat“ de numărul pelerinilor, de Rusalii. „Patimile“ turiştilor veniţi să se roage la Prislop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea Rusaliilor a adus aproape 10.000 de pelerini la Mănăstirea Prislop, locul unde se află mormântul duhovnicului Arsenie Boca. Mulţi dintre cei veniţi să se roage la Prislop au dorit să profite de minivacanţă şi s-au îndreptat apoi spre destinaţiile turistice apropiate, Sarmizegetusa Regia şi Castelul Corvinilor, aglomerate de turişti pe tot parcursul zilei.

De la primele ore ale dimineţii de duminică, sute de maşini au ocupat ultimii kilometri ai drumului spre Mănăstirea Prislop, unul dintre marile locuri de pelerinaj din România. De Rusalii, au venit să se roage la mormântul duhovnicului Arsenie Boca aproape 10.000 de pelerini din toate zonele ţării.

Pentru că locurile din parcarea mănăstirii s-au dovedit insuficiente, mulţi dintre vizitatori au fost nevoiţi să îşi lase autoturismele pe marginea drumului, chiar şi la o distanţă de peste doi kilometri de curtea bisericii. Au pornit apoi pe jos, pe drumul aflat în şantier, care în lipsa asfaltului a rămas acoperit cu un strat gros de nisip şi praf. Fiecare maşină care reuşea să se strecoare printre şirurile de pelerini făcea ca praful să se ridice peste cei care au decis să îşi continue drumul pe jos.

„Este un adevărat drum al patmimilor pe care îl parcurgem până la mănăstire, dar fiind marea sărbătoare a Rusaliilor, o să uităm repede de necazurile pe care le-am întâmpinat până acum”, a fost de părere Maria, o pensionară venită cu familia din judeţul Vâlcea. Talciocul din vecinătatea Mănăstirii Prislop a fost aglomerat de pelerini aflaţi în căutarea suvenirurilor şi icoanelor cu Arsenie Boca, despre care comercianţii ofereau asigurări că sunt „sfinţite”, dar şi a băuturilor răcoritoare şi a gustărilor. Cea mai mare trecere au avut-o însă lumânările, care sunt vândute doar în curtea Mănăstirii Prislop, devenită la rândul ei aproape neîncăpătoare.

Drumul spre Mănăstirea Prislop, de Rusalii

Au aşteptat cu orele
În dimineaţa de Rusalii, pelerinii veniţi să se roage la mormântul călugărului Arsenie Boca au avut de aşteptat chiar şi două ore pentru a ajunge la locul de veci. Aleea spre cimitir este îngrădită, iar jandarmii şi angajaţii firmei de pază au avut grijă ca înaintarea spre mormântul călugărului să se facă în ordine şi fără incidente. Unii dintre credincioşi s-au arătat nemulţumiţi fie de durata aşteptării, fie când au observat că alţi pelerini le-au tăiat calea. „Am petrecut două ore la coadă, ştiind că va fi greu să ajungem la mormântul părintelui, căci am mai fost şi în trecut şi tot aşa s-a întâmplat. Am venit să ne rugăm pentru sănătate şi să punem apoi acatiste pentru familie şi apropiaţi, să aprindem lumânări şi să luîm apă sfinţită”, spune Mioara, venită în pelerinaj organizat, din Bucureşti.

Mănăstirea Prislop de Rusalii

Arsenie Boca aduce turişti

Forfota s-a resimţit şi în destinaţiile turistice aflate în apropiere de Mănăstirea Prislop. Mulţi dintre pelerinii care vin să se roage la mormântul duhovnicului Arsenie Boca îşi continuă drumul spre Hunedoara pentru a vizita Castelul Corvinilor sau se îndreaptă spre Sarmizegetusa Regia. Unii dintre călători cred că există o legătură tainică între Prislop şi fosta capitală a Daciei, aflată în Munţii Orăştiei, ambele locuri fiind considerate încărcate de spiritualitate.

Sarmizegetusa Regia, de Rusalii


Vă recomandăm să citiţi şi:

Arsenie Boca şi Securitatea. Cea mai cutremurătoare rugă, în celulă - Sfântul Ardealului a dispărut câteva clipe chiar în faţa torţionarilor, spre groaza acestora

Activitatea preotului Arsenie Boca a stârnit interes Securităţii. A fost anchetat şi arestat de mai multe ori, înlăturat apoi de la Mănăstirea Brâncoveanu şi de la Mănăstirea Prislop şi, în final, obligat să renunţe la preoţie. Prigoanei comuniste i-au urmat anii în care a fost urmărit de securişti. O serie de mărturii despre cea mai dificilă perioadă a vieţii sale arată cum era perceput Arsenie Boca în raporturile cu regimul comunist.

FOTO Minunea de lângă mormântul lui Arsenie Boca, de la Prislop. Peştera neştiută în care a trăit călugărul Ioan, devenit sfânt pentru ortodoxie

Mănăstirea Prislop îşi leagă numele de imaginea părintelui Arsenie Boca, al cărui mormânt a devenit loc de pelerinaj pentru un număr impresionant de pelerini. La aceeaşi mănăstirea a vieţuit, în urmă cu cinci secole, un alt duhovnic, a cărui poveste a făcut ca numele său să fie trecut între sfinţii Bisericii Ortodoxe Române.

VIDEO Mănăstirea Prislop şi-a schimbat înfăţişarea. Zăpezile au transfomat locul de pelerinaj într-un „colţ de Rai“

Pelerinii care ajung în aceste zile la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, locul unde este înmormântat duhovnicul Arsenie Boca, sunt întâmpinaţi de un peisaj impresionant, datorat zăpezilor care s-au aşternut peste dealurile care înconjoară mănăstirea.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată