Veștile proaste vin pe calea ferată: rute feroviare scoase din grilă și disponibilizări printre ceferiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedorenii care foloseau trenul pentru a ajunge de la Simeria la Hunedoara trebuie să-și caute alt mijloc de transport. Managerii CFR au hotărât să suspende acest tronson. Nici pentru angajații CFR lucrurile nu stau mai bine:  noi disponibilizări vor fi anunțate începând cu 15 ianuarie.

Pierderile mari înregistrate pe ruta de transport feroviar călători, Simeria –Hunedoara au dus la închiderea ei. Măsura va fi aplicată în câteva zile și face parte din strategia managerilor CFR de a limita cheltuielile. Și numărul salariaților CFR urmează să fie redus începând cu 15 ianuarie. Potrivit proiectului este vorba de 1.050 de angajați în cadrul CFR Călători şi 93 de persoane la companiile Voiaj CFR şi CFR Gevaro. Potrivit lui Ionel Țiț, prim-vicepreşedintele sindicatului Mişcare Comercial Regionala Timişoara nu se cunoaște încă câți hunedoreni din cadrul Regionalei vor fi disponibilizați. „Nu am fost încă înştiinţaţi oficial care va fi numărul de angajaţi ce vor fi disponibilizaţi pe fiecare regională în parte, dar, cu siguranţă, şi în judeţul Hunedoara vor fi disponibilizări. Până la data de 15 ianuarie, angajaţii ce vor fi concediaţi vor primi preavizele”, a precizat Ţiţ.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă