Un vas din ceramică fină descoperit pe şantierul autostrăzii va fi expus la Deva. Obiectul are o vechime de 3.500 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exponatul lunii martie la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva este un vas din ceramică fină, decorat, despre care arheologii susţin că are o vechime de 3.500 de ani. Piesa a fost descoperită pe şantierul autostrăzii Deva – Orăştie, şi a fost restaurată.

Un vas de ceramică fină vechi de 3.500 de ani este prezentat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, ca exponatul lunii martie.

Obiectul antic va putea fi admirat în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Vasul din ceramică a fost restaurat de specialiştii muzeului, după ce a fost descoperit în urma săpăturilor arheologice care au avut loc înainte de începerea lucrărilor la autostrada Deva – Orăştie.

„Fragmentele care  alcătuiesc  vasul  prezentat, provin dintr-o locuinţă descoperită în urma cercetării preventive a sitului de la Şoimuş  -  “Teleghi”,  în suprafaţa traversată de autostrada  A1. Restaurarea  fragmentelor  a scos  în evidenţă un vas de tip strachină, cu o vechime de peste 3500 de ani, aparţinând culturii Wietenberg, în faza III de evoluţie a acesteia.

Silueta elegantă  a exponatului este confecţionată din ceramică fină, ornamentată prin tehnica inciziei şi încrustaţiei, decorul geometric fiind pus în evidenţă prin umplerea liniilor cu pastă albă”, a informat Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.


Vă recomandăm şi:

Autostrada Lugoj – Deva şi revolta expropriaţilor. Ce spun oamenii care vor rămâne fără case   Autostrada Lugoj – Deva, construită în proporţie de 25 la sută, este motiv de îngrijorare pentru mai multe familii din Şoimuş, care în următoarele luni vor rămâne fără case. Imobilele au intrat în procedura exproprierii, însă unii dintre proprietarii lor au dat în judecată statul român. Nu sunt de acord cu demolarea şi cu preţul oferit în schimbul ei.

Autostrada Deva - Sebeş: trei luni de întârziere. Finalul lucrărilor la ruta Orăştie - Sebeş amânat pentru noiembrie      Previziunile privind data inaugurării tronsonului de autostradă Orăştie–Sebeş, care include şi centura Sebeşului, nu s-au adeverit.

Simbolul „Târgului de fier” se dărâmă sub ochii hunedorenilor. Cum poate fi salvat Furnalul din Govăjdia     Furnalul din Govăjdia a intrat în ultimii ani în categoria monumentelor istorice cu care autorităţile se mândresc, însă nu fac mai nimic pentru a le schimba soarta pecetluită de trecerea timpului. Lăsat în paragină de ani buni, monumentul istoric se prăbuşeşte cu zile, spun cei care încă îl consideră un simbol al oraşului, din vremurile în care Hunedoara era cunoscută în lume ca „Târgul de fier”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie