Un tânăr de 18 ani a fost condamnat după ce şi-a înjunghiat prietenul în ceafă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoreanul a înfipt cuţitul în prietenul său. D.G. ARHIVĂ

Tribunalul Hunedoara a condamnat un tânăr din Petroşani la opt ani de închisoare. Hunedoreanul a primit sentinţa, după ce în urmă cu două luni şi-a înjunghiat unul dintre prieteni, iar apoi a vrut să îl lase să moară.

Iosif Ozarchevici (18 ani), tânărul din Petroşani care a atacat un hunedorean cu un cuţit, înjunghiindu-l în gât, a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la opt ani de închisoare.  El a fost judecat pentru tentativă de omor calificat după ce în luna ianuarie a înjunghiat un alt tânăr, cu care se certase la o petrecere. „Sentinţa instanţei nu este definitivă. Împotriva ei poate fi declarat declara apel”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.

Iosif Ozarcheivici a săvârşit infracţiunea în data de 27 ianuarie. Aflat la o petrecere cu amicii săi, tânărul s-a certat cu unul dintre aceştia şi i-a înfipt victimei cuţitul în ceafă, provocându-i o rană adâncă de şapte centimetri.

După ce şi-a înjunghiat prietenul, Ozarchevici l-a târât afară din locuinţă, în timp ce apropiaţii săi ştergeau urmele de sânge din apartament. L-a abandonat apoi în stradă şi a plecat, nu înainte de a se înţelege cu ceilalţi martori ai agresiunii ca în cazul în care vor fi anchetaţi de Poliţie să declare că victima ar fi fost înjunghiată în timp ce făcea autostopul.

Tânărul înjunghiat a sunat la 112, după ce a fost lăsat să zacă în stare gravă pe caldarâm. A fost salvat de echipajele medicale, iar agresorul său a fost prins în scurt timp.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”