Un maidanez a muşcat de faţă un copil de zece ani. Incidentul s-a petrecut în Hunedoara, oraşul cu cele mai multe reclamaţii legate de haitele de câini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un copil a ajuns la spital din cauza unui maidanez. FOTO: Daniel Guţă. Arhivă.

Un copil în vârstă de 10 ani, din Hunedoara, a ajuns în spital, după ce a fost muşcat de faţă de un câine comunitar. Incidentul s-a petrecut într-un loc de joacă din municipiu.

Un copil de zece ani a fost victima maidanezilor. Minorul, din Hunedoara, a fost atacat de un câine, în timp ce se juca împreună cu prietenii săi, într-un spaţiu amenajat pentru copii, din municipiu. Tatăl copilului a relatat că maidanezul l-a muşcat pe acesta de faşă şi de antebraţ.

„Copiii se jucau prinsa, câinele l-a trântit pe fiul meu. Noroc că a avut prezenţa de spirit să îşi ducă mâna la faţă. Din fericire, rănile nu sunt grave, iar la spital a beneficiat de îngrijiri. Şocul a fost extrem de mare. Am mers apoi la Poliţie, unde am depus o plângere”, a relatat tatăl băiatului, citat de zhd.ro.

În municipiul Hunedoara, în ultimii ani localnicii au semnalat autorităţilor de nenumărate ori problemele pe care le întâmpină din cauza haitelor de câini de pe străzi.


Vă recomandăm şi:

Cum au fost eutanasiaţi maidanezii în perioada interbelică

În anul 1927, speriate de numărul mare al câinilor de pe străzile Petroşani, autorităţile locale ale oraşului au luat măsuri drastice: primăria a decis stârpirea tuturor maidanezilor, potrivit relatărilor din presa vremii.

Povestea „căţelăriei” de la marginea Devei: peste 600 de maidanezi trăiesc în lagărul câinilor fără stăpân

De mai bine de cinci ani, un teren cedat de administraţia locală a Devei unei asociaţii a iubitorilor de animale a fost transformat într-un adevărat lagăr pentru maidanezii strânşi de pe străzi. Numărul animalelor care ocupă ţarcurile de la marginea Devei, în zona Sântuhalm, depăşeşte 600. În ultimii ani a crescut continuu şi o dată cu el şi nesiguranţa oamenilor care trec prin zonă.

Un copil de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost muşcat de un maidanez

Un copil care se deplasa pe Strada Bejan din municipiul Deva a fost muşcat de un câine. Micuţul a fost rănit la gamba stângă. A strigat după ajutor, iar în apărarea sa a sărit un localnic.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco