Transportul local a fost pus pe butuci în municipiu. Firma a cerut deconturi de la primărie pentru excursii în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.

Deva a rămas fără transport public de călători, după ce firma care a asigurat acest serviciu şi-a retras microbuzele şi autobuzele de pe rutele din municipiu. Primăria a găsit, luni, o soluţie de avarie.

De la 1 septembrie, societatea Tirius Transtur, care asigura transportul public de călători în municipiul Deva, în baza unui contract de concesiune semnat cu primăria, a renunţat să mai scoată autobuzele din garaj. Tiberiu Duma, patronul firmei, a susţinut că şoferii şi-au depus demisiile şi că a solicitat, în instanţă, intrarea în insolvenţă. A acuzat primăria că nu a achitat subvenţiile şi cheltuielile aferente serviciului de transport public.

În lipsa banilor, oamenii nu au mai vrut să muncească, a susţinut patronul firmei, care din 2005 are contract cu municipalitatea. Decizia de sistare a activităţii a luat prin surprindere conducerea primăriei. Primarul Florin Oancea se afla în concediu când a aflat despre demersul transportatorilor. Contractul dintre primărie şi firma de transport va înceta, iar în perioada următoare societatea de transport înfiinţată de primărie în aprilie va prelua atribuţiile firmei private.

„Avem plăţile la zi achitate faţă de acest operator, mai puţin o componentă a subvenţiilor. Joi am aflat cu surprindere neplăcută că, de fapt, operatorul nu mai vrea să opereze.  Am constatat sâmbătă că mijlocele de transport local ale firmei nu mai sunt pe traseele din Deva. Operatorul de transport public local nu avea dreptul să înceteze unilateral transportul public local în Deva. El avea obligaţia să notifice municipalitatea şi în termen de maximum 90 de zile să presteze în continuare activitatea de transport public local”, a declarat Florin Oancea, primarul Devei.

Contract încetat, societatea chemată în judecată

Firma a fost acţionată în instanţă, pentru gestul patronului său. Marţi, societatea de transport a Primăriei Municipiului Deva va semna, la Timişoara, un contract de închiriere cu societatea de transport a Primăriei Municipiului Timişoara, pentru şapte autobuze Mercedes-Benz Conecto, dotate cu aer condiţionat. Autobuzele vor opera pe teritoriul municipiului Deva - pe toate cele şase trasee şi cu respectarea orarului stabilit prin Hotărârea Consiliului Local Deva, până la sfârşitul anului, dată până la care firma de transport local a municipalităţii va reuşi să achiziţioneze propriile maşini, a informat Primăria Deva. Municipalitatea intenţionează să închirieze alte cinci maşini de la operatorul de transport interjudeţean BV Dasler SRL, ale cărui mijloace de transport în comun tranzitează municipiul Deva, cu opriri în mai multe staţii de pe traseele locale.

Primarul i-a acuzat pe reprezentanţii societăţii Tirius Transtur că au solicitat subvenţii inclusiv pentru excursii „mascate” în Spania. „Nu mi se pare normal ca într-un decont să îţi treci excursii, chiar dacă sunt mascate şi nu figurează ca excursii în Spania, pentru achiziţionarea de mijloace de transport public local, în condiţiile în care tu nici măcar nu ai luat autobuzul din Spania, l-ai luat din Germania. Nu e normal să foloseşti în decont capitole în care să treci cheltuieli pentru firmă şi să le suporte municipalitatea”, a mai precizat Florin Oancea. Patronul societăţii a susţinut că s-a deplasta în Spania, împreună cu doi şoferi,  în interesul firmei, pentru a aduce o maşină, iar dacă unele cheltuieli nu puteau fi decontate, acestea puteau fi excluse.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Uzina germană de maşini de spălat care scoate oraşul din anonimat. Cum arată şantierul fabricii de 110 milioane de euro

Aeroportul de la Deva, mega-investiţia plănuită de peste un deceniu. Ce s-a ales de proiectul Consiliului Judeţean

Investiţie de peste două milioane de euro în Centrul civic. Începe construcţia fântânilor arteziene şi a zonei pietonale

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani