Tragedie pe cariera de piatră aflată la marginea Devei: un muncitor s-a prăbuşit de la peste 20 de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor s-a prăbuşit de la peste 20 de metri, de pe cariera de piatră de la marginea Devei. Bărbatul, care şi-a frânt coloana şi a avut mai multe traumatisme craniene şi faciale în urma căderii, nu a mai putut fi salvat.

Un devean a murit în Cariera Pietroasa de la marginea Devei, după ce s-a prăbuşit de la peste 20 de metri.

„În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 48 ani, angajat în calitate de mecanic utilaje la o societate comercială, care se afla în timpul serviciului şi executa operaţiuni de relocare a unui utilaj, când a căzut de la înălţime”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Victima prezenta fractură de coloană şi politraumatisme craniene şi faciale, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează verificări pentru  ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.


Vă recomandăm şi:

Spovedania profului de mate pentru care o elevă de 16 ani s-a sinucis din dragoste. Lucruri secrete din iubirea interzisă care a zdruncinat întreaga Românie

Alin Cioară, profesorul de matematică din Brad acuzat că a avut o relaţie de dragoste cu o elevă de 16 ani, care apoi s-ar fi sinucis din cauza lui, trece prin momente cumplite. Dascălul şi-a pierdut postul de profesor şi se chinuie de ani buni să depăşească momentul tragediei de care a fost făcut responsabil, pe nedrept, susţine el.

Mărturia monstrului care a ucis o elevă şi i-a tranşat cadavrul: Aurel Enea s-a lepădat de Dumnezeu în puşcărie şi a scris o carte despre evoluţia omului

Aurel Enea, unul dintre cei mai sadici criminali ai Hunedoarei, a scris o carte în puşcărie, în speranţa că va fi pus în libertate mai devreme. Volumul se numeşte „Evoluţie vs. Creaţie: 33 de argumente în favoarea teoriei ştiinţifice a apariţiei vieţii prin evoluţie” şi cuprinde o serie de observaţii pe care condamnatul le face asupra lumii, unele cu totul şocante.

Copilul abuzat sexual cu un ardei iute, de "mama criminală", va fi despăgubit. Alina Ardeleanu a fost condamnată

Judecătoria Petroşani a condamnat-o pe Alina Ardeleanu, pentru maltratarea unui copil de şapte ani, pe care l-ar fi abuzat sexual, chinuindu-l cu ardei iuţi. Femeia este cercetată şi pentru omor calificat, fiind acuzată că a provocat incendiul care a dus la moartea a trei dintre cei patru copii ai săi. Tot ea a fost cercetată pentru uciderea altor doi copii.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie