TITULARIZARE 2011 HUNEDOARA Profesorii află astăzi ce note au luat la examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii care au participat la examenul de titularizare vor afla, astăzi, ce note au obţinut. Din cei aproape 850 de dascăli hunedoreni care s-au înscris la concurs, peste 180 au absentat. Doi dintre cei prezenţi au fost daţi afară din sală după ce au fost prinşi copiind, iar alţii au ieşit din examen când au văzut subiectele.

Subiecte şi punctaj de domeniul science-fiction. De asta s-au plâns mulţi din candidaţii care au participat la examenul de titularizare de săptămâna trecută. Doi dintre profesori au fost prinşi cu fiţuici, iar alţi patru au fost eliminaţi din examen pentru că nu avut adeverinţe care să ateste faptul că şi-au susţinut licenţa în această vară.

Dacă anul trecut s-au acordat 30 de puncte pentru gramatică, 30 pentru literatură şi 30 pentru metodică, de data aceasta 60 de puncte au vizat doar ultimul aspect.

Acest lucru i-a luat prin suprindere pe candidaţii care speră să obţină un post titularizabil la catedrele de educatori-învăţători.

A trebuit să prezint o metodică didactică care să facă referire la o lecţie de cunoaştere a mediului pentru elevii de clasa a doua. A fost dificil având în vedere că subiectul valora mai mult de jumătate din tot punctajul”, a spus Ioana, una dintre candidatele care a susţinut examenul la Şcoala „Andrei Şaguna”.

La centrul de evaluare de aici, doi profesori au fost daţi afară din examen după ce au fost prinşi cu fiţuici. Cel de-al doilea centru de evaluare din judeţ a fost organizat la liceul „Grigore Moisil”.

Exceptând cei doi candidaţi care au încercat să fraudeze examenul, alţi patru au fost eliminaţi pentru că nu au avut adeverinţe care să ateste faptul că şi-au susţinut licenţa anul acesta”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut