Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva concediază zugravi şi şoferi, dar angajează medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Deva a întocmit o listă de disponibilizări care cuprinde 20 de salariaţi auxiliari. Pe de altă parte, potrivit managerului instituţiei, în perioada imediat următoare unitatea spitalicească va scoate la concurs şase posturi de medici.

Mai mulţi zugravi, şoferi şi contabili salariaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva vor fi disponibilizaţi începând cu data de 1 octombrie. Declaraţia aparţine lui Silviu Didilescu, managerul instituţiei. Acesta a precizat că a adoptat această măsură din două considerente. Primul este faptul că cei disponibilizaţi nu mai au obiectul muncii. Al doilea considerent se referă strict la nevoia de economisire a fondurilor existente.

„Salariile celor 20, sporurile de 100 la sută tăiate din salariile secţei de pneumologie, plus eliminarea  sporurilor de conducere obţinută prin desfiinţarea a câtorva posturi de director  reduc cheltuielile spitalului cu aproape 100.000 de lei lunar”, spune Silviu Didilescu.

Posturi deblocate

Simultan, spitalul devean este pe cale să obţină de la Ministerul Sănătăţii şase posturi noi de medici. Este vorba de două posturi de medici ATI, două de pediatri şi câte unul de radiologie şi imagistică şi medicină generală.  „Am cerut 14 posturi, dar ministerul ne-a limitat la şase. Ca să găsim aceşti medici nu avem decât o şansă şi aceasta înseamnă o promovare a ofertei de posturi în sfera medicilor rezidenţi de la Timişoara sau Cluj. Niciun medic primar sau specialist nu vine la Deva pentru salariile pe care le putem oferi”, spune Silviu Didilescu. 

Conform celor declarate de Adriana Mărculescu, director interimar la Direcţia de Sănătate Publică  (DSP) Hunedoara, un medic primar poate primi un salariu net de maximum 2.100 de lei, un specialist 1.100 de lei, iar un un rezindent între 800 şi 900 de lei.

Doar 39 de posturi de medici aprobate

Potrivit datelor existente la DSP Hunedoara, din 145 de posturi  de medici cerute de spitalele hunedorene, Ministerul Sănătăţii a aprobat doar un număr de 39. Din aceştia, Deva va putea angaja şase medici, Hunedoara – şase, iar spitalul din Petroşani - cinci. Organizarea concursurilor va putea începe în momentul afişării posturilor pe site-ul ministerului.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!