Soartă cumplită pentru un pui de urs, găsit într-un tunel feroviar. Medicii au făcut eforturi uriaşe să-l salveze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa unui pui de urs rănit grav, care se adăpostea într-un tunel feroviar din Defileul Jiului a fost salvată, pentru moment, după o intervenţie chirurgicală de patru ore.

Un urs în vârstă de un an şi patru luni, cu un picior sfârtecat şi intrat în putrefacţie, a fost salvat şi operat în sanctuarul Libearty, informează Asociaţia Milioane de prieteni din Braşov.

Puiul de urs a fost găsit de un impiegat de mişcare într-un tunel feroviar din Defileul Jiului. Se afla în stare gravă şi era euizat fizic. A fost tranchilizat de paznicii de vânătoare din Valea Jiului, iar în urma examinării aceştia au constatat că ursul avea o fractură deschisă la piciorul din stânga spate, rana fiind infectată şi plină de viermi. Plăgile au fost dezinfectate, iar apoi ursul a fost predat Asociaţiei de Vânătoare Gorun, cu recomandarea de transfer într-un centru specializat, pentru efectuarea de investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Ursul a fost adus de vânători la Ghimbav, în sanctuarul Libearty, unde a fost operat.

„Ursul a ajuns în sanctuarul Libearty în miezul nopţii, la ora 1.00, iar la ora 1.30 a intrat în sala de operaţii. Intervenţia de amputare, singura posibilă în acest caz, a fost deosebit de dificilă din cauza rănii vechi şi a infecţiei foarte puternice. Operaţia a durat patru ore, timp în care ursuleţul a fost perfuzat. Imediat după ce s-a trezit din anestezie, a mâncat pâine cu miere. Dimineaţa, pacientul a fost mutat într-o boxă specială, unde va mai rămâne sub observaţie permanentă. Cu toate acestea, prognosticul este rezervat, pentru că, după vechimea rănilor, ursul a stat blocat timp de câteva zile în tunelul feroviar”, a informat Asociaţia Milioane de prieteni din Braşov. Puiul de urs are nevoie de îngrijire medicală şi de mult noroc susţin reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Controversele grădinii zoo unde au avut loc cele mai bizare întâmplări. Ce văd turiştii în „închisoarea” animalelor 

VIDEO Oraşul invadat de mistreţi. De ce mişună animalele sălbatice pe străzile din Valea Jiului, fără să se teamă

Autostrada Lugoj - Deva va scăpa de blestemul liliecilor. Grota va fi demolată, iar zburătoarele vor fi mutate din judeţ

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa