SĂRBĂTORI PASCALE: Cea mai lungă procesiune religioasă din lume are loc la Straja

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de hunedoreni vor duce pe umeri o cruce din lemn masiv, a cărei greutate ajunge la 100 de kilograme. Pelerinajul “Drumul Crucii” se desfăşoară pe un traseu de peste 10 kilometri, între oraşul Lupeni şi schitul Straja din Masivul Vâlcan.

Sute de credincioşi iau parte, astăzi, la procesiunea religioasă “Drumul Crucii” din Valea Jiului.

Organizată anual în Vinerea Mare, pelerinajul este cel mai lung din lume, desfăşurându-se  pe un traseu de peste 10 kilometri.

Se pleacă de la Cimitirul Eroilor din oraşul Lupeni, iar punctul de sosire este schitul Straja de la altitudinea 1.440 metri.

Crucea cântăreşte o sută de kilograme, iar pe parcursul anului se păstrează în schitul Straja. Măsoară 4,4 metri lungime şi 2,2 metri lăţime, iar în corpul său este  inclus un fragment din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, bucata de lemn fiind adusă de la Muntele Athos”, a declarat Emil Părău, iniţiatorul procesiunii.

Anul acesta, organizatorii aşteaptă foarte mulţi participanţi, întrucât atât ortodocşii cât şi catolicii sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi.

Pe parcursul pelerinajului, credincioşii se schimbă între ei pentru a putea susţine crucea din lemn masiv.

Aceştia se opresc de 14 ori, la fel cum a făcut Iisus Hristos când a urcat pe Golgota.

La fiecare popas, un sobor de preoţi săvărşeşte scurte slujbe religioase. 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle