Şapte tineri au furat peste cinci tone de fier vechi de la Mina Paroşani. Au fost prinşi în urma unei razii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.

Şapte tineri au fost prinşi la furat de fier vechi din incinta Exploatării Miniere Paroşeni. Au reuşit să încarce peste cinci tone de fier în camionete.

Poliţiştii au prins în flagrant, marţi seara, în apropierea minei Paroşeni, patru tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, din municipiul Vulcan, în timp ce transportau fier vechi furat din incinta exploatării.

„Tinerii se aflau într-o autoutilitară în care se aflau 3.000 de kilograme de fier vechi sustras din incinta unităţii miniere. Cu ocazia verificărilor efectuate în zonă, poliţiştii au mai identificat trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 52 de ani, care se aflau într-o altă autoutilitară, în care se aflau 2000 de kilograme de fier vechi sustras din incinta aceleiaşi unităţii miniere”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cei şapte suspecţi vor fi anchetaţi pentru furt calificat.


Mai puteţi citi şi:

Pedeapsa unui recidivist întors în ţară după ani de închisoare în Occident. A jefuit o femeie în plină zi

Un bărbat a fost tâlhărit la cimitirul din Călan. Autorul infracţiunii a fost prins de poliţişti

Tâlhărie pe o stradă din Hunedoara. Au fost prinşi trei suspecţi, cu vârste între 13 şi 21 de ani

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”