Şanţurile ISPA pun şoferii la test de răbdare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare din Deva blochează cele mai importante intersecţii din oraş, dar şi trotuarele, nemulţumind localnicii. Şeful Poliţiei Rutiere Deva recomandă conducătorilor auto să folosească rute ocolitoare până la finalizarea şantierelor de pe carosabil.

Intersecţia străzilor Eminescu şi Carpaţi a intrat în această dimineaţă în reabilitare.  Traficul este blocat pe unul din sensuri.  Şoferii şi pietonii ar accepta mai uşor situaţia dacă lucrările nu s-ar prelungi prea mult. Potrivit unei declaraţii a lui Ioan Radu, managerul firmei care răspunde de întregul proiect, toate gropile vor fi acoperite cel mai devreme în luna septembrie.

Ocolirea, unica soluţie

Cristian Popşor, şeful Poliţiei Rutiere Deva, spune că în condiţiile actuale, singura recomandare pe care poliţia poate să o facă participanţilor la trafic este să ocolească zonele în care există lucrări ISPA în derulare.


„Saltul peste şanţuri a devenit agasant. Mai ales că lucrările durează cu lunile“.
Flavius Ţilinschi, şofer



„Ca pieton, sunt nevoit să merg câteodată pe carosabil. Când plouă,  e noroi“.
Francisc Vas, pieton

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”