Primăria Deva pierde 1.000 de lei pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia este incapabilă să gestioneze locurile publice de parcare din oraş. Reintroducerea taxării locurilor de parcare îi nemulţumeşte pe şoferii deveni, care se plâng că plătesc prea multe taxe şi impozite locale.

Din cauza incapacităţii de a gestiona cele 1.000 de locuri de parcare publice din oraş, Primăria Deva pierde anual circa 400.000 de lei venituri la bugetul local, adică peste 1.000 de lei pe zi.


Primăria Deva doreşte să reintroducă taxarea locurilor publice de parcare, dar iniţiativa este percepută negativ de şoferii deveni.

„Într-una din aceste parcări mi-am găsit maşina lovită.  De ce să mai plătesc atunci taxă de parcare? În plus, locurile de parcare la Deva sunt prost trasate şi înghesuite”, a spus deveanca Daniela Bogdan, conducătoare auto. 

Potrivit primarului Mircia Muntean, în circa o lună, taxarea parcărilor la Deva va fi reluată. Un proiect de hotărâre în acest sens, postat pe site-ul instituţiei, vorbeşte de tarife de 140 de lei pe lună, automate de tichete de parcare şi amenzi pentru neplată între 100 şi 300 de lei.