Primăria Deva, la cumpărături exotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii au aprobat aproximativ patru milioane de lei pentru achiziţii. Trotuare colorate, ceasuri, litere volumetrice şi amenajarea malului Mureşului sunt obiective prioritare în opinia edililor Devei.

O nouă rundă de achiziţii publice din banii contribuabililor deveni a fost aprobată de consilierii municipiului. Valoarea totală a achiziţiilor se apropie de patru milioane de lei. Cea mai hulită dintre ele, dar aprobată în final, a vizat înlocuirea literelor care alcătuiesc cuvântul „Deva” pe dealul Cetăţii. Suma alocată acestor patru litere este de 130.000 de lei. Vechiul panou a ajuns într-o stare avansată de degradare, iar înlocuirea acestuia este o prioritate, consideră viceprimarul Cosmin Costa.

„În locul vechiului panou, care este distrus, va fi montat un ansamblu luminos, care va rezista în timp. Vor fi panouri din aluminiu care vor fi iluminate cu led-uri şi nici consumul de energie electrică nu va fi mare“, a motivat Costa. Un alt proiect girat de către consilieri prevede vopsirea trotuarelor în funcţie de cartiere. „Pe trotuarele din municipiu vom turna o şapă autonivelantă care nu va permite pătrunderea apei în beton. Şapa poate fi personalizată, aşa că vom face trotuare colorate în roşu, portocaliu, albastru sau verde, în funcţie de cartiere. În nici un caz nu vom face trotuare galbene, pentru că este o culoare care se murdăreşte repede”, a precizat viceprimarul Costa. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect va costa 4.200 de lei, iar implementarea lui va scoate din buzunarul devenilor câteva zeci de mii de lei.

Nu toţi sunt de acord

De asemenea, Primăria Deva va înfiinţa un punct de pază permanent pe malul râului Mureş, pentru a-i prinde în flagrant pe cei care depozitează gunoaie menajere şi moloz în această zonă. Înfiinţarea punctului de pază face parte dintr-o amplă campanie de ecologizare a albiei râului, demarată de administraţia municipală împreună cu reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Mureş. În plus, în municipiu, vor fi amplasate trei orologii.

O parte dintre deveni sunt de acord cu noile proiecte, dar există şi nemulţumiţi. „Ar trebui reasfaltate străzile care s-au degradat. În plus nu avem toalete publice funcţionale iar spaţiile verzi sunt deficitare”, a spus Ioan Miron, din Deva. Viceprimarul Costa susţine că au fost aprobate lucrările de asfaltare şi că acestea se vor finaliza în acest an.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute